Dincolo de zgomotul si perdeaua de fum care pun surdina subiectelor importante, alegerile de duminica vor aduce schimbari majore in peisajul politic, indiferent de cine va fi castigatorul, Mircea Geoana sau Traian Basescu. La ce ne putem astepta, in plan economic, si intr-un caz si in celalalt? Pentru ca, practic, vom avea nu doar un presedinte, ci si un nou guvern. Daca Geoana castiga, Guvernul se va forma in jurul PSD, iar daca va castiga Basescu, el va face tot posibilul sa formeze guvernul in jurul PD-L. ZF a cautat si prezinta dincolo de chestiunile colaterale – filme, stenograme – crezul economic al candidatilor care si-ar putea pune amprenta pe functionarea viitorului guvern.

Zece teme de dezbatere

Mircea Geoana

Prioritatea zero: Iesirea din criza, prin crearea mai multor locuri de munca sigure si bine platite. Cheltuirea banilor publici mai responsabil, investitii in constructia de locuinte, investitii in infrastructura si adoptarea legii responsabilitatii fiscale, sunt pricipalele prioritati cuprinse in programul lui Geoana.

Cota unica de impozitare: Este nevoie de o cota de impozitare progresiva, dar nu modificam cota unica in plina criza, trebuie introdus un impozit de 20% pe salariile care depasesc 3.000 de lei lunar. Profitul reinvestit trebuie scutit de impozit, a sustinut Geoana.

Impozitul forfetar: Ar putea fi eliminat, dar trebuie gasite surse alternative de finantare care sa suplineasca veniturile la stat ce vor disparea, a aratat Geoana in declaratiile publice.

Cursul de schimb: Trebuie sa se evite ajustarea brusca a cursului de schimb pentru a proteja populatia, a declarat Geoana.

ENERGIE: Sustine “crearea unui singur holding de stat in domeniul energiei”, potrivit propriilor declaratii.

Bursa: A sustinut public suspendarea impozitului pe profitul obtinut din vanzarea actiunilor si in 2010, pentru stimularea investitiilor pe Bursa, masura fiind sustinuta si de PNL.

Sectorul imobiliar: Sustine crearea a 50.000 de locuinte sociale, din fonduri publice, potrivit programului sau.

Agricultura: Trebuie incurajate investitiile in centre de prelucrare a produselor agricole si reconversia muncii din spatiul rural in meserii specifice spatiului rural. Tinerii trebuie incurajati sa ramana la tara si sa deschida ferme moderne, potrivit programului candidatului.

Sanatatea: Spitale moderne si medicamente ieftine pentru cei saraci, potrivit programului lui Geoana.

Traian Basescu

Prioritatea zero: Iesirea din criza, restructurarea cheltuielilor publice, stabilirea unui cadru de cheltuiala pe termen mediu, adoptarea unei metodologii de planificare bugetara multianuala, intarirea finantelor publice si revederea regulilor de ajutor de stat, sunt masurile urgente aratate de programul lui Basescu.

Cota unica de impozitare: Cota unica de 16% trebuie mentinuta. Intr-un caz extrem ar putea fi majorata Taxa pe Valoare Adaugata, dar numai daca nu exista o alta solutie. Este adeptul scutirii de impozit pentru profitul reinvestit, dupa cum a declarat in mai multe randuri.

Impozitul forfetar: A fost o masura buna, deoarece a eliminat o buna parte din evaziunea fiscala, a declarat Basescu de mai multe ori.

Cursul de schimb: Actualul curs de 4,2-4,3 lei/euro este unul optim, nu ajuta mult, dat nu saraceste grav populatia, a declarat Basescu.

ENERGIE: Doreste crearea a doua companii energetice nationale, dupa cum a afirmat public.

Bursa: PD-L, partidul care il sprijina pe Basescu, a initiat un proiect privind ridicarea pragului de detinere la SIF-uri de la 1% la 5%, care urmeaza sa fie dezbatut in Camera Deputatilor.

Sectorul imobiliar: Un guvern PD-L va continua programul “Prima casa” si in 2010, au spus liderii acestui partid.

Agricultura: Trebuie redus rapid numarul populatiei care lucreaza in agricultura. In 10-15 ani vom avea in agricultura 8-10% din populatia ocupata, fata de 30%, cat avem acum, potrivit programului lui Basescu.

Sanatatea: Spitalele trebuie transferate catre administratia locala pentru punerea lor sub controlul public.