Uneori e bine să nu-ți ascunzi recunoștința. Să spui, ca mulți alții, că-n vremurile în care aproape nimeni nu dădea doi bani pe proiectele tale, niște publicații culturale țineau nu doar să le prezinte, dar să-ți mai și plătească la zi colaborările. Cam așa vine vorba despre Ziarul de duminică.
O istorie a publicațiilor culturale ale tranziției, dacă va fi scrisă, nu va putea face abstracție de ZD. E atâta muncă, pasiune, pricepere și consecvență într-o istorie de 14 ani (deocamdată), cum numai în câteva locuri a mai rămas în presa culturală. Între timp, s-au desființat reviste, s-au schimbat suporturi, s-a dinamizat interferența cu publicul. Și, totuși, ceva nu s-a modificat: nevoia de calitate. Pentru că, dincolo de rațiunile financiare și de brand, o publicație culturală, mai mult decât orice altceva, rezistă prin impunerea calității.Singurul aspect care o face citibilă nu e traficul (sunt destule cazuri de trafic artificial, defazaje incredibile între un conținut inept și-un trafic exorbitant) și nici suportul (deși există nostalgia printului, on-line-ul are avantajele lui certe). Doar calitatea și apartenența la un statut recunoscut mai fac diferența dintre o platformă oarecare (cu enșpe mii de utilizatori) și o marcă înregistrată.
De 14 ani, ZD-ul apare și-și consolidează proiectul, iar omul care i-a dedicat timp și suflet, Stelian Țurlea, continuă să facă dintr-un supliment o legendă (fie vorba-ntre noi, să nu se supere prea mulți când spun că, pe vremea tiparului, cele opt pagini erau mai citite decât publicația mamă, lăsată de studenții de la litere la revânzare la chioșcuri).
Vineri, 21 noiembrie 2014, în Club A, altă legendă culturală a Bucureștiului, Tudor Călin Zarojanu, Bogdan-Alexandru Stănescu și Lucian Vasilescu, trei oameni din mai multe echipe ale publicației, alături de „tartorul” Stelian Țurlea au vorbit despre trecutul și prezentul ZD-ului. Dincolo de nostalgii, amintiri și portrete, o voce din public ținea insistent să trasmită un mesaj optimist. Acel repetat „Trăiască!” venit din partea unui spectator întâmplător, părtaș întâmplător la eveniment, dar cucerit pe parcursul unei întâlniri de puțin peste o oră, spune mai mult decât aș putea spune în aceste rânduri. E semnul clar că oricând și oricum, ZD-ul cucerește și are un viitor asigurat. Așadar, dincolo de semnul clar de recunoștință, care poate veni dinspre cei mai tineri sau deja trecuți prin viață, mesajul e simplu – există o istorie, avem o poveste: Trăiască!
Foto 2, 3 (de la stânga la dreapta): Lucian Vasilescu, Tudor Călin Zarojanu, Stelian Țurlea, Bogdan-Alexandru Stănescu și un cristian (fotografii de Călin Hentea)