Cum funcționează textul literar? Prin ce mijloace îl emoționează pe cititor? La aceste întrebări am să încerc să răspund în serialul de față.

Acesta este conceput sub forma unui dialog. Cele două personaje angajate într-o lungă discuție în paginile lui sunt imaginare. Primul în ordinea venirii în scenă, să-i spunem domnul “Italice” (replicile sale sunt tipărite cu litere aplecate), este un tânăr generic, care are încă multe de învățat, dar care, în stilul binecunoscut al tinerilor, contestă sau măcar pune sub semnul îndoielii adevărurile care i se transmit (spre deosebire însă de mulți tineri reali, el are fair-play și o dorință reală de a înțelege). Al doilea, domnul “Drepte”, este un iubitor de literatură mai experimentat, dispus să asculte și să examineze și opinii diferite de ale lui (la rândul lui, acest domn se deosebește de specialiștii reali prin răbdarea de a explica pe înțelesul oricui ceea ce știe). Subiectul discuției îl reprezintă, repet, mecanismul prin care se produce, cu ajutorul cuvintelor, emoția estetică. – Termenii [din poveștile lui Ion Creangă] mi se par familiari. Parcă i-am mai auzit cândva, în vis, sau i-am folosit într-o altă existență. – Nu faci decât să confirmi ceea ce ți-am spus eu. Peste încă o sută de ani și această legătură minimă între tine și text se va rupe… – Nu cred că am să mai trăiesc atât. Dialogurile cu tine sunt foarte obositoare… – Peste o sută de ani, spuneam, cuvintele acestea nu vor mai fi nici măcar o vagă amintire. – Nu-i nimic. Vor exista îngrijitori de ediție, filologi care să explice, la subsolul fiecărei pagini, ce au însemnat cândva aceste cuvinte. – Vor putea să explice și în ce consta farmecul lor? – Pui prea mare preț pe cuvinte. – În cazul lui Ion Creangă, este inevitabil. Valoarea operei sale se bazează în mare măsură pe expresivitatea unei variante orale a limbii noastre. Dar să nu ne referim exclusiv la acest aspect. Sunt de acord să aducem în discuție și figurația, decorurile, de care se servește scriitorul. Nu cad și ele în desuetudine? Să examinăm încă o dată pasajul pe care ți l-am citat mai înainte. De suit în pod nu te-ai mai suit, sunt convins, din copilărie, când îți petreceai vacanțele la bunici. Acum stai la bloc și la ultimul etaj nu găsești decât o uscătorie. Căpăstru, frâu, bici și șa mai vezi doar în filmele de western și nici acolo nu le privești cu atenție pentru că urmărești captivat cavalcada și împușcăturile. În orice caz, un frâu nu cred să fi ținut în mână vreodată. Și mai sigur este că doar la muzeu ai făcut cunoștință cu arcul, săgețile, paloșul și buzduganul. Jăratic, de asemenea, unde să fi întâlnit, dacă îți încălzești locuința cu calorifere, și nu cu sobe? Toate aceste îndeletniciri și obiecte care, pe vremuri, făceau parte din viața de fiecare zi sunt, pentru tine, elementele componente ale unui mod de viață reconstituit. Reconstituit pe baza informațiilor din cărți, filme, documente, relatări ale unor bătrâni sau amintiri din propria-ți copilărie. Drept urmare, ele au o forță de sugestie intermediată, de gradul doi și conferă lecturii un caracter livresc. O operă literară frustă poate ajunge astfel la un rafinament neașteptat – așa cum se transformă strugurii în stafide prin simpla trecere a timpului – și până la urmă, într-un viitor îndepărtat, se poate și pulveriza, ieșind cu totul din raza experienței oamenilor din epoca respectivă. – Nu ești deloc moderat în previziuni… – Sunt realist. Crezi că peste un veac sau peste un mileniu va mai înțelege cineva la ce servea un paloș? – Cred că va mai înțelege pentru că, oricât va progresa civilizația, inclusiv în situația în care agresivitatea va dispărea complet din relațiile dintre oameni, tot va exista simțul competiției, al confruntării și oamenilor de atunci li se va putea explica faptul că paloșul era, să zicem, un instrument rudimentar de reducere la tăcere a adversarului prin practicarea unor incizii în corpul său și provocarea de hemoragii. – Sunt de acord. Dar gândește-te că fiecare noțiune va avea nevoie de un asemenea eșafodaj de glose și că va fi foarte greu pentru cititor să trăiască emoția estetică în mijlocul tuturor acestor complicații. I se va explica, de exemplu, că “răpciuga de cal” era un mijloc de locomoție folosit pe vremuri de oameni și, eventual, i se va arăta un asemenea animal la grădina zoologică; că frâul reprezenta un dispozitiv de reducere a vitezei “vehiculului”; că jarul rezulta din procesul de oxigenare a cărbunilor – adică a unor trunchiuri de copaci păstrate milioane de ani în pământ – în scopul obținerii energiei termice. Și așa mai departe. Dar cum să-l mai faci să înțeleagă ce halo efectiv avea fiecare obiect, ce plăcere simțeai mângâind pielea catifelată a unui cal, cum zăngăneau harnașamentele, ce fericit tremura aerul în dogoarea de deasupra jăraticului? Toate aceste trăiri se vor stinge… – Vor exista altele, poate mai intense și mai complexe. – N-am nici o îndoială, dar acestea, de acum, vor dispărea din conștiința umanității. – Nu vor dispărea fără rost. Fiecare își va îndeplini rolul într-o anumită etapă și vor fi integrate selectiv în etapa următoare, astfel încât – exact ca treptele purtătoare ale unei rachete, care, pe măsură ce “ard”, sunt abandonate în cosmos – vor contribui la evoluția speciei noastre și vor persista, abstract, în ideea însăși de afectivitate. Emoția trăită la explorarea unui pod plin de vechituri se va regăsi, fără s-o știe nimeni, în emoția trăită la cercetarea memoriei unui vechi calculator electronic înainte de dezafectarea lui, emoția trăită la aprinderea focului în sobă se va regăsi, tot așa, fără s-o știe nimeni, în emoția trăită la aprinderea unei stele stinse… ALEX. ȘTEFĂNESCU. Critic și istoric literar, prozator, dramaturg, publicist, realizator de emisiuni TV. Născut la 6 noiembrie 1947. Autor a 15 cărți, dintre care a avut un mare ecou “Istoria literaturii române contemporane. 1941-2000”, apărută în 2005 (s-au scris despre ea 270 de articole pro și contra, a fost răsplătită cu Premiul Uniunii Scriitorilor și Premiul Academiei). Emisiunea “Un metru cub de cultură” difuzată de Realitatea TV i-a adus Premiul APTR pentru talk-show-uri pe 2004, iar altă emisiune, “Istoria literaturii române contemporane povestită de Alex. Ștefănescu” – Premiul APTR pentru emisiuni culturale pe 2008. Adresa sa poștală este: București, O.P. 22, c.p. 22. Cea electronică este alex2108145@yahoo.com
Subiecte #emotia estetica#limbajul artistic#valoarea literara