„Călătorie la 1900”, ediția a III-a, poposește la Castelul Sturdza de la Miclăușeni

În perioada 3-4 septembrie 2016, Castelul Miclăușeni (foto 1, 2) își deschide porțile vizitatorilor în atmosferă de sărbătoare. Evenimentul „Călătorie la 1900”, care își propune o întoarcere în ambianța specifică familiei Sturdza, este anul acesta la cea de a treia ediție.

Deschiderea festivă va avea loc sâmbătă, 3 septembrie 2016, la ora 10.00. Pe parcursul celor două zile publicul va putea vizita expoziția „Obiecte ale familiilor nobiliare românești”, organizată împreună cu Muzeul Național Peleș și Complexul Muzeal Național Moldova Iași, și va putea participa la activități interactive prin care Castelul va prinde viață. Vizitatorii se vor putea bucura de spectacole în aer liber de teatru, dans și muzică de epocă, ateliere de creație pentru copii și adulți, tablouri vivante, târg de antichități, plimbări cu trăsura, parada costumelor, bucate de odinioară și alte surprize din partea organizatorilor. Cei care vor dori vor putea închiria vestimentație specifică belle epoque de la punctul special amenajat în curtea Castelului. De asemenea, iile sunt o opțiune.

Programul evenimentului:

– lansarea volumului „Palatul Sturdza de la Miclăușeni. File dintr-un album risipit”, apărut la Editura Doxologia, autori: dr. Narcis Dorin Ion (Muzeul Național Peleș) și dr. Sorin Iftimi, Complexul Muzeal Național Moldova Iași;

– „Povești de succes. Conace și castele revitalizate”, prezintă arh. Anca-Raluca Majaru, președinte al Asociației Arché, București;

– „Gânduri despre Castelul Miclăușeni”, alocuțiune rostită de arhim. Hrisostom Rădășanu, consilier educațional al Arhiepiscopiei Iașilor;

– recital susținut de corala „Universitas” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, dirijor Alexandru Darie, coordonator Gabriela Enășescu.

Castelul Miclăușeni este unul dintre cele mai romantice castele din România și, în prezent, este în proces de restaurare. De-a lungul timpului, clădirea a suferit din cauza agresiunilor armatei sovietice și ale autorităților comuniste. Mesajul pe care organizatorii îl transmit prin animarea încăperilor care datează de la 1880 este „Împreună sprijinim restaurarea castelului”.

Intrarea la eveniment se face pe baza unui bilet, în valoare de 10 lei. Biletele vor putea fi cumpărate la intrarea în parcul Castelului. Tinerii cu vârste între 14 și 18 ani vor beneficia de o reducere de 50%, iar copiii sub 14 ani vor intra gratuit. În funcție de suma adunată, banii strânși în urma vânzării biletelor vor fi direcționați fie spre restaurarea turnulețului de la poarta de sud-est, care este în ruină, fie spre restaurarea Monumentului lui Alecu Sturdza. Ambele sunt obiective importante ale domeniului de la Miclăușeni și necesită intervenții în regim de urgență.

„Călătorie la 1900” face parte din seria de evenimente organizate de „Zilele Europene ale  Patrimoniului”, care se desfășoară în luna septembrie a fiecărui an.

ARTmania Bucharest Blast 2016

Primul eveniment din seria ARTmania Bucharest Blast va avea loc sâmbătă, 3 septembrie 2016, la Arenele Romane din București (foto 3).

Toamna începe în forță pe muzică Symphonic, Progressive și Math Rock prezentate de cei mai apreciați artiști ai momentului. Vor concerta: „Within Temptation”, „Agent Fresco”, „Mutiny on The Bounty” și „Sinoptik”.

„Within Temptation”, trupă celebră pentru show-urile extravagante realizate printr-un amestec de eleganță într-o interpretare melodramatică și puternice compoziții Metal, revine la București după patru ani și un album distanță. O formație matură care cântă de 20 de ani și a susținut sute de concerte va fi headliner-ul ARTmania Bucharest Blast.

„Agent Fresco” reprezintă Islanda la ARTmania Bucharest Blast și vor susține aici un concert vulcanic cu influențe jazz, pop, rock și hardcore. În esența muzicii lor se regăsește o hiper intensitate lirică transmisă prin versuri croșetate fin, melodii puternic încărcate cu emoție artistică, multiritmicitate și erupții spasmodice de chitară hotărâtă susținute de o percuție matematic structurată ce variază între jazz-ul de calitate și rock-ul energic.

„Mutiny on The Bounty” procesează și amplifică sisteme Math Rock fără să evite sound-ul electronic. Proiectul vine din Luxemburg după ce a câștigat multe Grammy-uri și promite să devină headliner la cea de-a zecea ediție ARTmania Bucharest Blast.

Biletele au prețuri între 90 si 210 lei și sunt disponibile pe artmania.ro și în rețelele partenere.

10 zile de dans cu patru absolvenți de master Solo/Dance/Authorship

Între 1-11 septembrie 2016, Centrul Național al Dansului București (CNDB) găzduiește spectacolele, atelierele și prezentările a patru absolvenți ai programului de master SODA (Solo/Dance/Authorship) din cadrul instituției HZT – Inter-University Centre for Dance Berlin (foto 4).

Sub titlul „Sezonul berlinez SODA” sunt reunite un workshop și o prezentare a coregrafei canadiene Allison Peacock și spectacole și prezentări realizate de portughezul Ivo Serra, englezul Andrew Kerton și neo-zeelandezul Joshua Rutter.

„Sezonul berlinez SODA” este una dintre cele trei direcții principale ale programului curatorial al Mădălinei Dan. Celelalte sunt seria de workshop-uri pentru profesioniști susținute de profesori de la cele mai importante școli europene de dans și performance, între lunile iunie și octombrie 2016, și proiectul Amprenta, în cadrul căruia vor fi prezentate la CNDB cele mai recente lucrări ale Mădălinei Dan, în noiembrie 2016.

Allison Peacock va deschide „Sezonul berlinez SODA” cu workshop-ul „Intuitive Fitness”, programat între 1 și 3 septembrie și adresat reprezentanților noii generații de coregrafi și dansatori ai scenei românești, apoi va susține prezentarea „Nature Lovers – A lecture demonstration on Representing Nature in the Performative frame”, pe 4 septembrie, de la ora 19.00.

Pentru workshop-ul său, ea se inspiră din variatele sale influențe educative, precum compoziția în timp real, improvizația americană postmodernă, cursurile de balet din școala de anatomie funcțională, dansul jazz, Tehnica Klein, poezia și desenul.

Ivo Serra va susține o prezentare pe 6 septembrie, de la ora 19.00, iar pe 7 septembrie va fi protagonist în spectacolul „P Dance”, care are ca punct de plecare dansul popular și costumul lui Careto, considerat un ritual inițiatic care simbolizează trecerea de la copilărie la maturitate în Podence, Portugalia.

Prezentarea lui Andrew Kerton va avea loc pe 8 septembrie, de la ora 19.00, iar pe 11 septembrie, de la ora 19.30, e programat performance-ul său,  „Fieldnotes”. Artistul englez își descrie spectacolul ca pe „un exercițiu de personificare spațială sau poate o animație abstractă: acțiunea e limbaj limbajul e corp corpul e gândire gândirea e acțiune acțiunea e corp corpul e limbaj limbajul e gândire gândirea e corp corpul e acțiune acțiunea e gândire gândirea e limbaj limbajul e acțiune.”

Joshua Rutter va participa la „Sezonul berlinez SODA” cu performance-ul „Habitual Flux”, programat pe 9 septembrie, de la ora 19.30, și cu o prezentare care va avea loc pe 10 septembrie, de la ora 19.00. Despre „Habitual Flux”, în care performează alături de dansatorul Oliver Connew, Joshua spune că: „Suntem în procesul de a dezvolta un mod de lucru care se află undeva între repetiție și performance, cu accent pe identificarea sau dobândirea unor obiceiuri și dorințe, pe antrenament și pe angajamentul față de influența obiectelor și a spațiilor.”

Spectacolele, prezentările și workshop-ul programate în „Sezonul berlinez SODA” vor avea loc la Sala Stere Popescu de pe Bulevardul Mărășești 80-82. Accesul la spectacole costă 25 de lei (preț întreg) sau 15 lei (preț redus), în vreme ce la prezentările artiștilor intrarea este liberă. Taxa de participare la workshop-ul lui Allison Peacock este de 100 de lei, iar înscrierea se face doar pe bază de CV în limba engleză, la adresa cursuri@cndb.ro. Persoana de contact este Ana Papadima (consultant artistic), la numărul 0740/ 276. 865.

Master of Arts SODA (Solo/Dance/Authorship) este un program de master în domeniul dansului contemporan și performance-ului din cadrul HZT (Inter-University Centre for Dance Berlin), o instituție care funcționează sub egida comună a Berlin University of the Arts (UdK) și a Hochschule für Schauspielkunst „Ernst Busch” (HfS), în cooperare cu TanzRaumBerlin, o rețea a scenei profesioniste de dans.

„Royal Musical Journey” la Sala Radio – concert de gală de muzică barocă

Miercuri, 14 septembrie 2016, ora 19.00, la Sala Radio, Fundația Calea Victoriei prezintă concertul de gală „Royal Musical Journey” – o călătorie savuroasă și ritmată în Europa cochetă a secolelor XVII și XVIII (foto 5).

Alături de dirijorul Gabriel Bebeșelea, de soprana Rodica Vica și de Orchestra Symphactory, spectatorii vor poposi la curtea somptuoasă a Regelui Soare, vor naviga muzical prin romantica Veneție și vor asculta acorduri din Germania. Vor urma refrene visătoare din Anglia și din exoticele Indii Galante. Șapte compozitori – Vivaldi, Rameau, Lully, Boccherini, Handel, Purcell și Broschi –vor surprinde auditoriul cu lucrări inovatoare, cu improvizații inspirate și cu energia concentrată în muzica lor. Publicul va avea șansa să asculte instrumente astăzi neobișnuite, specifice epocii baroce: clavecin și teorba.

Călătoria muzicală se va derula într-o atmosferă miraculoasă care va reînvia lumea visătoare și îndrăzneață a barocului. Ilustrații animate, create de artistul clujean Jozsef Vass, vor însufleți fiecare fragment muzical.

Imagini inspirate din tablouri de epocă, cu interioare bogat ornamentate și cu personaje ȋn costume fastuoase, vor reconstrui atmosfera și parfumul unei fabuloase lumi dispărute.

Dirijorul Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai talentați artiști români, deținător a  numeroase premii internationale, este aplaudat în săli de concerte din întreaga lume. Și-a finalizat studiile la renumita Universitate de Muzică din Viena, unde și locuiește în prezent. Invitata specială a serii este soprana Rodica Vica, o voce cu coloratură dramatică, specializată pe muzica barocă, recunoscută pentru rolurile interpretate la Opera Natională din București și în spectacole sau turnee din Italia,  Franța, Austria, Belgia, Germania și Japonia.

Biletele la concert se pot achiziționa numai prin rețeaua Eventim: magazinele Vodafone, Orange, Germanos, Carrefour, librăriile Cărturești și Humanitas, benzinăriile OMV sau online pe www.eventim.ro (categoria I – 100 ron, categoria a II-a – 80 ron, categoria a III-a – 65 ron)

Cea mai recentă emisiune de mărci poștale: „Transalpina, călătorie printre nori”

„Călătoria până aici a meritat”, „Aceasta este Transalpina și e absolut uluitoare”, „Ai sentimentul minunat că te afli pe acoperișul lumii”, „Este literalmente un drum care, odată văzut, nu poate fi uitat nicicând”.

Acestea sunt câteva dintre impresiile echipei publicației auto britanice EVO despre unul dintre cele mai admirate și explorate obiective turistice din România – Transalpina, cel mai frumos și cel mai înalt drum din țara noastră. Pierdută în negura vremii, legenda Transalpinei începe în urmă cu peste 2000 de ani, în hărțile timpului, traseul fiind folosit de romani în drumul spre Sarmizegetusa, în timpul înfruntărilor cu dacii. Cunoscută și ca „Poteca Dracului”, Transalpina a fost inițial nu mai mult decât o cărăruie folosită de către păstori, însă astăzi iubitorii de frumos pot găsi zone în care istoria a lăsat amprente vizibile asupra oamenilor și locurilor.  Recunoscând importanța și caracterul unic al acestui traseu, Romfilatelia dedică „țării de dincolo de munți” cea mai recentă emisiune de mărci poștale intitulată „Transalpina, călătorie printre nori” (foto 6, 7). Disponibilă începând de vineri, 12 august 2016, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara, emisiunea se alătură astfel proiectelor filatelice care promovează țara noastră, unicitatea și frumusețea ținuturilor românești.

Aflat la peste 2.000 m altitudine, acest drum-bijuterie a fost numit și „Drumul Regelui”, deoarece Regele Carol al II-lea l-a inaugurat parcurgându-l împreună cu familia regală și cu prim-ministrul de la acea vreme, Gheorghe Tătărescu.

Transalpina nu este doar o șosea senzațională la înălțime, presărată cu peisaje mirifice; parcurgând acest traseu pot fi vizitate numeroase atracții impresionante, precum Lacul Oașa, Lacul Gâlcescu, Lacul Roșiile, Peștera Muierilor, Peștera Polovragi. Totodată, formele de relief spectaculoase întâlnite pe acest drum, fauna și flora specifice munților înalți completează tabloul care se întinde în fața călătorului și îl atrage prin frumusețea și sălbăticia naturii.

Timbrul cu valoarea nominală de 8,00 lei și colița dantelată a emisiunii, având valoarea nominală de 15,00 lei, reprezintă o invitație deschisă, adresată publicului de toate vârstele la o călătorie metaforică printre nori. Caracterizate print-o cromatică dominată de culorile verde, albastru și maro, cele două elemente fac trimitere, într-o abordare grafică stilizată, la acest traseu care leagă Oltenia de Transilvania și traversează Munții Parâng. Totodată, manșeta minicolii completează conceptul grafic al emisiunii, reproducând pe hartă „cel mai bun drum pentru condus din lume”, așa cum a fost catalogat de echipa celebrei emisiuni Top Gear.

Emisiunea este completată de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de  28 de timbre, minicoala de 8 timbre + 1 vinietă și colița dantelată.

Găești: Festivalul Internațional de Nai „Gheorghe Zamfir”, ediția a III-a
 

A treia ediție a Festivalului Internațional de Nai „Gheorghe Zamfir” va avea loc la Găești, județul Dâmbovița, în perioada 3-4 septembrie (foto 8).

La ediția de anul acesta, Festivalul  aduce laolaltă instrumentiști din Italia, Franța, Elveția, Turcia, Austria și Republica Moldova. Artiștii vor fi acompaniați de Orchestra folclorică„Lăutarii” din Chișinău (condusă de Nicoae Botgros) și Orchestra Simfonică Muntenia  condusă de Daniel Jinga. Invitat special va fi Francesco Napoli, vedeta pop a anilor ’70 și  ’80, alături de soprana de renume mondial Irina Baianț.

Accesul publicului în Parcul Central, la concertele din 3 și 4 septembrie, va fi gratuit.