Transavia deschide un complex avicol la Cristuru Secuiesc, județul Harghita, unde vor fi crescuți anual peste două milioane de pui, a anunțat marți compania. Ferma are 36 de hale de producție și va crea 30 de locuri de muncă.

“Noua unitate va produce 5.500 tone de carne anual și este una dintre cele mai importante investiții din România în domeniul creșterii puilor”, a declarat într-un comunicat Ioan Popa, directorul general și proprietarul Transavia. Totodată, compania a mărit capacitatea de producție a stației de incubație și obținere a puilor de o zi, a fabricii de nutrețuri combinate Sîntimbru, precum și capacitatea de abatorizare de la Oiejdea, mărindu-se și parcul auto cu autospeciale care deservesc această fermă.

Transavia produce în prezent peste 50.000 de tone de carne și deține 15 ferme de creștere a puilor de carne, două ferme de reproducție și două stații de incubație, o fabrică de nutrețuri combinate, două abatoare de industrializare a cărnii și o fabrică de procesare a cărnii, precum și două ferme vegetale. Compania a avut în 2010 o cifră de afaceri de peste 100 de milioane de euro și un profit brut de circa 7,5 milioane euro.