Transelectrica (TEL) a bugetat investiții de peste 1 miliard de euro în rețelele de transport al electricității, pentru a putea prelua și transmite în întreaga regiune energia electrică livrată de capacitățile de producție existente și de cele viitoare, dar acestea depind direct de proiectele din întreg sectorul energetic.

“Transelectrica sprijină investițiile în sectorul energetic românesc (…) Planurile sale de dezvoltare, de peste 1 miliard de euro, sunt direct dependente de investițiile în întreg sectorul energetic românesc, Transelectrica fiind pregătită să joace un rol activ în regiune”, a declarat Carmen Greorgeta Neagu, membru în Consiliul de Supraveghere al companiei de stat.

Ea a adăugat că România are capacități de producție a energiei de peste 21.000 MW disponibile.

Consumul zilnic de electricitate la nivel național este asigurat de capacități de 8.000-9.000 MW.

“Trebuie evaluată valoarea reală disponibilă a capacităților de producție a energiei, astfel încât semnalul dat investitorilor să fie unul corect. În acest moment, pe baza datelor ar părea că nu sunt necesare capacități noi, ceea ce nu este adevarat”, a spus Neagu.

Neagu a adăugat că, pentru sistemul energetic național, energia hidro este foarte importantă, iar Transelectrica, operatorul sistemului energetic național, “este gata oricând să sprijine energia hidro”.

“Hidroelectrica ne dă un mare avantaj pentru că ne oferă o soluție extraordinară pentru reglaj”, a spus ea.

Neagu a apreciat că orice proiect energetic mai vechi de zece ani, precum este cel al hidrocentralei Tarnița-Lăpuștești, din județul Cluj, este inutil.

“Se tot vorbește de Tarnița. Dacă decizia pentru un proiect depășește 10 ani, investiția devine inutilă”, a afirmat ea.

Proiectul hidrocentralei Tarnița a fost inițiat în timpul regimului comunist, dar încă nu a fost început. Guvernul consideră acest proiect esențial pentru sistemul energetic național.

Potrivit lui Neagu, România are nevoie de o strategie energetică transguvernamentală și transpartinică. Singura strategie energetică aprobată în ultimii 25 de ani de Guvern, respectiv în 2008, este depășită.

“Trebuie să ne hotărâm pentru ce vrea România să devină un hub: pentru investiții speculative sau pentru investiții reale în economie?”, a spus Neagu.

Prezent la seminat, deputatul Rodin Traicu, fost secretar de stat în Ministerul Economiei, a spus că următoarele investiții în energie pe care România trebuie să le facă “vor fi cu ochii la o piață de 450 milioane de consumatori”, adică piața unică europeană.

Principalii producători de energie sunt Hidroelectrica, Nuclearelectrica, complexele energetice Oltenia și Hunedoara și OMV Petrom.