Transelectrica București (TEL), compania care operează sistemul național de transport al energiei electrice, a semnat vineri, 23 iulie, cu asocierea formată din firmele Romelectro și CG Holdings Bergium NV System Division, un contract în valoare de 17,88 milioane de euro fără TVA pentru retehnologizarea unei stații de transformare din Brașov, a anunțat compania.
“Contractul are ca obiect modernizarea circuitelor primare și secundare în stația de 400/110kV prin retehnologizarea completă a stației 400/110kV”, se arată în anunțul transmis Bursei de Valori București.
Lucrările de retehnologizare se vor derula pe parcursul a 33 de luni, în perioada iulie 2010- aprilie 2013.
Finanțarea investiției va fi realizată dintr-un credit extern și din surse proprii ale companiei. Transelectrica este una dintre cele mai îndatorate companii de pe Bursă, majoritatea investițiilor majore realizate în ultimii ani fiind finanțate prin credite bacare.
Banca Europeană de Investiții (BEI) a aprobat la finele lunii iunie un credit de 65 mil. euro pentru Transelectrica, banii urmând să fie utilizați de companie pentru modernizarea sistemului național de transport al energiei, investițiile avute în vedere ridicându-se la 156 mil. euro. Datoriile mari ale companiei, majoritatea denominate în valută, au anulat în ultimii ani aproape în întregime profiturile din exploatare, din cauza diferențelor negative rezultate din reevaluarea datoriilor pe fondul deprecierii leului.
Transelectrica a încheiat anul trecut un profit net consolidat de 18,3 mil. lei, însă analiștii susțin că este posibil ca anul acesta compania să raporteze primele pierderi dacă deprecierea leului continuă.
Compania, controlată în proporție de 73,6% de Ministerul Economiei, este evaluată în prezent la 287 mil. euro. Ministerul Economiei a inițiat recent un proiect de ordonanță de guvern care prevede vânzarea unui pachet de 15% din acțiuni prin ofertă publică pe Bursă. Statul ar putea strânge astfel circa 43 mil. euro.

Subiecte #Transelectrica