Transelectrica și Latvenergo Letonia sunt cele mai vulnerabile companii energetice din Europa Centrală și de Est (ECE) la riscuri de curs valutar, întrucât nu sunt protejate prin instrumente financiare de hedging, potrivit unui raport al agenției de rating Moody’s citat de Mediafax Business.
“O eventuală depreciere a monedelor locale în cazul celor două companii ar conduce la o creștere semnificativă datoriilor, care, împreună cu avansul cheltuielilor cu dobânzile, ar agrava situația îndatorării și ar pune presiune asupra ratingului”, afirmă, în raport, Richard Miratsky, vicepreședinte la agenția financiară.
Hidroelectrica se află înt-o situație mai bună, fiind protejată de scadența la termen lung a datoriilor.
În cazul Latvenergo, latul leton are un curs fix față de euro, iar riscurile valutare depind de renunțarea la această cotație, situație puțin probabilă pe termen scurt, notează Moody’s.
Companiile energetice din regiune se vor confrunta cu presiuni financiare pe termen mediu, în contextul unei recuperări modeste a prețurilor scăzute și cererii reduse. În plus, liberalizarea graduală a piețelor electricității și gazelor naturale expune companiile de utilități din Europa Centrală și de Est la creșterea competiției, fluctuații în prețul energiei și reducerea cotei de piață. Citiți mai multe pe www.mediafax.biz.