Bursa din Sibiu a anunțat că ieri, 25 ianuarie, volumul contractelor derivate tranzacționate pe piață a atins cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani, în total realizându-se aproape 38.000 de contracte. De obicei un astfel de volum de tranzacționare se realiza la bursa din Sibiu într-o perioadă mai mare de o săptămână.
Speculatorii au fost atrași în special de contractele cu activ suport pe cotația aurului care au atins un volum de 21.451 de contracte pe scadența februarie 2012.
Ieri, cotația aurului a înregistrat în decurs de câteva ore o apreciere de aproape 3%, care a adus deținătorilor de contractele la termen pe aur câștiguri importante, unii dintre ei preferând probabil să-și marcheze profitul fapt ce a generat un volum în creștere.
După ce în urmă cu câteva săptămâni cotația aurului pe piețele internaționale coborâse undeva spre nivelul de 1.580 de dolari/uncie, în momentul de față o uncie de aur se tranzacționează la un preț de 1.716 dolari.
Cel mai mare nivel, de peste 1.900 de dolari/uncie a fost atins în luna august când bursele de acțiuni au căzut în bloc și investitorii s-au refugiat în active mai sigure, precum aurul.
“Avantajul tranzacționării în lei cu tranzacții garantate de Casa Română de Compensație, programul extins de tranzacționare de la 9.45 la 23.15, cât și prezența market makerilor pe majoritatea produselor listate sunt ingredientele principale care au dus la dublarea volumelor de tranzacționare ale Sibex în ultimele luni față de perioada similara a anului 2010 și la noi recorduri în ceea ce privește volumele începând cu acest an”, a declarat Ovidiu Petru, directorul de marketing al Sibex.
Tot ieri s-au mai tranzacționat pe piață 12.380 de contracte cu activ suport pe indicele american Dow Jones, care este cel mai lichid contract al bursei din Sibiu.