Firma Transilvania Construcții (COTR), controlată de omul de afaceri Mircea Timofte, a convocat adunare generală în vederea majorării capitalului societății cu suma de 4 mi. lei prin incorporarea în capitaluri a unei părți a rezervelor societății din profiturile anilor anteriori.

Dacă operațiunea va fi aprobată capitalul social al Transilvania Construcții se va majora de la 31,2 mil. lei la 35,2 mil. lei iar fiecare acționar va primi o acțiune gratuită la 8 titluri deținute anterior cu o valoare nominală de 33 lei/unitate.

“Se propune majorarea capitalului social, având în vedere necesitatea capitalizării societății pentru susținerea programului de investiții, precum și pentru a crește lichiditatea acțiunilor societății tranzacționate la BVB și sporirea încrederii investitorilor în ceea ce privește soliditatea, seriozitatea și perspectivele de dezvoltare a societății în viitor”, se arată în convocatul Transilvania Construcții.

Acționarii au aprobat marți mandatarea conducerii pentru dezvoltarea de proiecte de investiții cu un cost de până la 10 milioane de euro și contractarea de credite necesare până la aceeași valoare. Totodată, acționarii au decis să aprobe achiziția unui teren de 2 hectare și activele aferente pentru suma de 1,4 mil. euro finanțat printr-un credit de 1,2 mil. euro și restul surse proprii.

Contactat de Ziarul Financiar Mircea Timofte a precizat că firma are mai multe oportunități și proiecte în domeniul construcțiilor pe care le analizează și încă nu s-a decis pe care-l va alege.