Un pachet de actiuni in valoare de 30 miliarde de lei (0,9 milioane de dolari) ale companiei Otelinox Targoviste a fost transferat ieri la Bursa in cadrul unei tranzactii speciale. Pachetul reprezinta 3% din capitalul companiei. Tranzactia s-a realizat la pretul de 90.000 lei/actiune, cu 14% mai mare fata de cotatia anterioara.
Brokerii spun ca investitorul care a vandut pachetul este cel mai probabil fondul de investitii Romanian Investment Company (RIC), care isi lichideaza detinerile de actiuni in Romania. Mai mult, valoaerea pachetului transferat ieri coincide cu detinerea raportata de RIC. Actionarul majoritar al Otelinox este compania sud-coreeana Samsung cu 70% din actiuni. Principalii actionari minoritari sunt fondul de investitii Broadhurst, cu o detinere de 13% si SIF Oltenia, cu 6,6%, dar cumparatorul nu se numara, probabil, printre acestia.
Tranzactia speciala cu actiuni Oteliox si cumpararile masive de actiuni Petrom au dus ieri valoarea tranzactiilor de la Bursa la un nivel record, 133 miliarde de lei (peste 4 milioane de dolari). Tendinta de pe piata a fost din nou una de crestere, iar brokerii spun ca aceasta ar putea continua si in urmatoarele saptamani. Indicele BET a urcat cu 1,5%, iar societatile de investitii financiare au castigat la final 0,3% dupa ce au evoluat pe parcursul zilei la preturi inferioare celor de marti.
“Cresterea cotatiilor din ultima perioada prefigureaza cresterea pe care multi dintre brokeri o asteptau pentru toamna acestui an. Cred ca in urmatoarele saptamani ne putem astepta la o tendinta ascendenta in acelasi rimt ca si pana acum”, comenteaza Rares Nilas, directorul BT Securities.
Actiunile care au inregistrat in ultima perioada cresteri importante ale cotatiilor au inregistrat ieri o crestere importana a valorii tranzactiilor. Actiunile companiei de primire, depozitare si expediere a produselor petroliere Oil Terminal Constanta a inregistrat tranzactii in valoare de 3,6 miliarde de lei. Cotatiile au depasit pentru prima data in acest an 900 lei/actiune. La inchidere, ultima tranzactie s-a realizat la 890 lei/actiune, cu 3,5% mai mult fata de ziua anterioara.
Cresterea actiunilor Santierului Naval Orsova a continuat si miercuri, dar intr-un ritm mai putin sustinut. La inchidere, ultimul transfer s-a realizat la 37.400 lei/actiune, cu 1% mai mult fata de valoarea anterioara. Valoarea operatiunilor cu actiunile santierului naval a fost de 2,4 miliarde de lei.



Marco a lansat o oferta pentru Alro
Casa americana de comert Marco a lansat prin intermediul Marco Industries o oferta publica de cumparare pentru toate actiunile producatorului de aluminiu primar Alro Slatina pe care le poate cumpara de la Bursa. Pachetul reprezinta 4,7% din capitalul Alro. Marco detine prin intermediul Marco Industries si a Conef 75,3% din capitalul Alro, in timp ce APAPS, care nu isi poate vinde actiunile la Bursa detine alte 20%. Pretul oferit pentru fiecare actiune Alro este de 16.130 lei/actiune, iar valoarea totala a ofertei este de 267 miliarde de lei. Succesul ofertei ar insemna pentru actiunile Alro o scadere si mai mare a lichiditatii, care inregistra oricum un nivel redus. Oferta este intermediata de ING Securities si se va inchieia pe 8 iulie. Pe piata, titlurile Alro au pierdut ieri 1,3% si au ajuns la 15.000 lei/actiune.



Timisoara isi vinde obligatiunile direct la BVB
Oferta publica de obligatiuni a municipiului Timisoara este prima emisiune de acest fel care se va derula direct in ringul Bursei de Valori Bucuresti.  Avantajul pentru investitori este ca vor putea apela la orice societate de brokeraj pentru a subscrie in cadrul ofertei. Valoarea totala a emisiunii de obligatiuni este de 100 miliarde de lei, iar scadenta este peste doi an. Intermediarul emisiunii este CAIB Securities.



Rompetrol contiuna ascensiunea
Actiunile companiei Rompetrol (Rafinaria Vega) au continuat ieri cresterea inceputa saptamania trecuta. Ascensiunea cotatiilor s-a accelerat ieri, cand pretul mediu a crescut cu peste 6%. Cele 40 de tranzactii ale zilei, in valoare de 217 milioane de lei s-au realizat la preturi ce au urcat pana la 430 lei/actiune.
Vlad Nicolaescu
Cresterea actiunilor Vega coincide cu o tendinta ascendenta a actiunilor majoritatii companiilor petroliere de la Bursa si de pe piata RASDAQ. Actiunile Rafinariei Petromidia (Rompetrol Rafinare) au inregistrat ieri o crestere de 1% pe fondul unei lichiditati mai reduse. Pretul a urcat pana la 37.500 lei/actiune, iar valoarea tranzactiilor a fost de 51 milioane de lei.
La categoria I, cele mai tranzactionate actiuni au fost insa cele ale detinatorului de spatii comerciale Romarta Bucuresti. Tranzactiile in valoare de 390 milioane de lei s-au realizat la acelasi pret, 3.100 lei/actiune. Cotatia a fost identica cu pretul mediu anterior. Companiile de la categoria I au inregistrat ieri o crestere generalizata, tendinta care nu s-a resimtit insa pe piata in ansamblu.  Indicele RAQ-I a urcat cu 2,3% pana la 826 de puncte, in timp ce RASDAQ-C a inregistrat o crestere de doar 0,2%.
Actiunile companiei de comert Vidraru Curtea de Arges au fost cele mai tranzactionate de pe piata, cu tranzactii in valoare de 1,6 miliarde de lei. Cresterea cotatiilor s-a oprit la fel ca in ziua anterioara la 100,000 lei/actiune, dar pretul mediu a pierdut 2%.
Dupa aproape o luna de oscilatii puternice, cotatiile actiunilor fabricantului de produse lactate Prodlacta Brasov au inregistrat ieri o evolutie stabila. Pretul a fluctuat intre 13.500 si 14.000 lei/actiune, iar cotatia medie a ramas practic neschimbata. O evolutie la fel de linistita au inregistrat si titlurile Argus Constanta, care au oscilat tot intre 265.000 si 270.000 lei/actiune, dar pretul mediu a urcat cu 1%.
Actiunile Bancii Comerciale Carpatica au inregistrat ieri o singura tranzactie in valoare de 27 milioane de lei. Operatiunea s-a realizat la un pret identic cu cel anterior, 18.000 lei/actiune. vlad.nicolaescu@zf.ro