Valoarea tranzactiilor imobiliare se va dubla in acest an, la circa 1,7 mld. euro, ca urmare a interesului sporit al investitorilor pentru piata romaneasca, iar randamentele vor continua sa se reduca, estimeaza analistii companiei de consultanta imobiliara Colliers.
“In incercarea de a-si maximiza randamentul, din ce in ce mai multe fonduri se vor indrepta catre parteneriate sau chiar catre dezvoltari de proiecte proprii. In acest an ne asteptam la o comprimare a randamentelor investitiilor in toate sectoarele pietei imobiliare pana la un nivel comparabil cu cel din tarile vecine membre ale UE, respectiv 6% pentru cladirile de birouri de clasa A si in jurul valorii de 6,5% pentru centre comerciale”, se arata in cel mai recent raport al companiei.
Anul trecut au fost incheiate 19 tranzactii insumand 850 mil. euro. Sectorul spatiilor de birouri a fost cel mai activ, cu noua tranzactii incheiate, dar pentru prima oara tranzactia record a anului a apartinut spatiilor comerciale, respectiv preluarea Polus Center Cluj de catre Immoeast pentru mai mult de 200 mil. euro.
Randamentul investitiilor s-a redus pentru prima data la 7% pe piata birourilor si a ajuns la 8% la spatii comerciale, in scadere cu 30% fata de 2005. Piata spatiilor de birouri si cea a spatiilor comerciale vor fi in urmatorii doi ani cele mai active si din punctul de vedere al proiectelor noi care vor fi livrate pe piata.
“Pana la sfarsitul anului 2008 a fost anuntata livrarea a inca 500.000 mp de birouri de Clasa A doar in Bucuresti. Dintre acestia probabil un sfert vor avea intarzieri si livrarile din urmatorii doi ani vor ajunge la 400.000 mp ceea ce va aduce stocul total de spatii de birouri de Clasa A la sfarsitul anului 2008 la aproape 800.000 mp”, estimeaza reprezentantii Colliers. Numarul relativ mare de proiecte anuntate pentru 2007 si 2008 va duce la cresterea ratei de neocupare, precum si o usoara scadere a chiriilor, insa doar pentru contractele de pre-inchiriere.
In 2006, chiriile pentru spatii in cladiri terminate au fost in medie de 18,6 euro/mp/luna in zonele centrale si de 15,2 euro/ mp/luna in zone adiacente. Pentru imobilele nefinalizate, nivelul mediu de pre-inchiriere a fost de 15,6 euro/mp/luna in centru si 13,7 euro/mp/luna in celelalte zone.
Pe piata spatiilor comerciale, analistii Colliers apreciaza ca, datorita livrarilor previzionate pentru perioada 2008-2009 si a tranzitiei catre o piata favorabila chiriasilor, este foarte probabil sa se inregistreze o scadere a chiriilor.
In 2006, chiria medie a centrelor comerciale din Bucuresti a fost intre 25 si 28 euro/mp/luna, consemnand o scadere cu aproape 9% fata de anul precedent. In afara Bucurestiului, chiriile se situeaza intre 18 euro si 25 euro/mp/luna. In ceea ce priveste pretul locuintelor construite in ansamblurile rezidentiale noi din Bucuresti, acestea vor continua sa creasca in urmatorii doi-trei ani, in medie cu 15-20% anual, iar cererea va ajunge la 10.000 de unitati pe an, pana in 2010.
“Proiectele de buna calitate se vor bucura de o crestere mai mare, in timp ce altele, cum ar fi cele din zone neatractive, au toate sansele sa mentina preturile initiale”, apreciaza analistii Colliers. Anul trecut, apartamentele noi s-au scumpit in medie cu 20%, evolutia preturilor fiind, de asemenea, diferita in functie de proiect.