Cadrul legal pentru certificatele de depozit bancar pe piata RASDAQ este reprezentat de Regulamentul CNVM nr. 11/1999 privind tranzactionarea instrumentelor financiare cu venit fix , care cuprinde norme cu caracter general , precum si Regulamentul de organizare si functionare a DAM , emis in baza Regulamentului nr. 11/1999, si avizat de CNVM si Procedurile pentru tranzactionarea certificatelor de depozit bancar pe RASDAQ , emis de DAM si avizat de CNVM. Instrumente financiare cu venit fix (IFVF) sunt instrumente negociabile emise in forma dematerializata, evidentiate prin inscriere in cont, care confera detinatorilor lor drepturi de creanta asupra emitentului, conform legii si in conditiile specifice de emisiune ale acestora. Acestea pot fi instrumente financiare cu venit fix, pe termen scurt, cu perioada pana la scadenta sub un an, pe termen mediu sau lung cu scadenta peste un an, calificate ca valori mobiliare de catre CNVM. Departamentul de Autorizare si Monitorizare a instrumentelor financiare cu venit fix (DAM) este acea structura organizatorica din subordinea societatii de bursa RASDAQ care administreaza prezentul regulament. Participant in sistemul de tranzactionare a instrumentelor financiare cu venit fix este orice societate de valori mobiliare, membru al ANSVM respectiv ANDPPC inregistrat ca broker, respectiv dealer in sistemul de tranzactionare a instrumentelor financiare cu venit fix, asa cum este reglementat in continuare. Cotatie in sistemul de tranzactionare a instrumentelor financiare cu venit fix este orice cerere si/sau oferta pentru un instrument financiar cu venit fix comunicata de un participant sistemului; “marimea cotatiei” este numarul de instrumente financiare cu venit fix asociate fiecarei cotatii in sistem (zero in cazul cotatiilor indicative) si poate fi agregat in sistem astfel incat sa reprezinte cererea si oferta totala pentru un anumit pret/rata a discontului; “cotatie interna” este cel mai ridicat bid si cel mai scazut ask pentru fiecare instrument financiar cu venit fix comunicat de toti participantii sistemului, cand cotatia se refera la pret si invers, cand cotatia se refera la dobanda/rata discontului. Elementul negociat in cazul instrumentelor financiare cu venit fix pe termen scurt (scadenta sub un an) este rata discontului exprimata in puncte procentuale. Elementul negociat in cazul instrumentelor financiare cu venit fix cu data scadentei peste un an sau cu cupon este pretul. Pana in prezent au fost emise Proceduri pentru tranzactionarea certificatelor globale de depozit bancar pe piata RASDAQ si Proceduri pentru tranzactionarea certificatelor de trezorerie pe piata RASDAQ. Certificatele de depozit bancar reprezinta instrumente de indatorare emise public, sub forma dematerializata, de catre institutiile bancare avand scadenta egala cu un an sau de pana la maxim 360 zile. Pentru a putea fi tranzactionate , certificatele de depozit bancar trebuie sa aiba urmatoarele caracteristici : – certificatele sa fie cu discount; – scadenta certificatelor sa fie la 90 zile, 180 zile, 270 zile, 360 zile de la data emisiunii. – Valoarea nominala sa fie de 1 milion lei sau de 10 milioane lei. Elementul negociabil pentru certificatele de depozit bancar pe piata secundara poate fi rata discontului sau rata dobanzii echivalente. Emitent de instrumente financiare cu venit fix este o entitate, care in conditiile legii, a emis instrumente financiare cu venit fix si care se obliga la recunoasterea si onorarea drepturilor evidentiate de acestea. Emitent de certificate de depozit bancar poate fi numai o institutie bancara. Nu este precizat felul societatii bancare care emite certificatele de depozit bancar, deci daca legea nu distinge, ajungem la concluzia ca societatea bancara poate fi o societate comerciala deschisa sau inchisa. Emisiune de certificate de depozit bancar reprezinta totalitatea certificatelor de depozit bancar de acelasi tip, clasa si scadenta emise de un emitent la o anumita data. O institutie bancara care emite certificate globale de depozit va trebui sa se adreseze in prealabil Departamentului de Autorizare si Monitorizare a Instrumentelor financiare cu venit fix (DAM), care reprezinta structura organizatorica din subordinea societatii de bursa RASDAQ care are in administrare Regulamentul nr.11/1999 al CNVM. DAM va analiza conformitatea datelor cuprinse in prospectul de oferta de certificate de depozit bancar cu prevederile Regulamentului nr. 11/1999 al CNVM si prevederile Procedurii pentru tranzactionarea certificatelor de depozit bancar si va emite un aviz prealabil in termen de 3 zile de la data primirii solicitarii si notifica acest lucru catre CNVM. De asemenea, DAM va atribui emisiunii certificatelor de depozit bancar un identificator unic in sistem si o pagina de prezentare a parametrilor specifici. Oferta publica de certificate de depozit bancar este oferta prin care emitentul ofera public spre subscriere certificate de depozit bancar de un anumit tip, clasa si scadenta. Prospect de oferta publica de certificate de depozit bancar – este documentul ce contine informatii despre emitent in conformitate cu reglementarile specifice ale CNVM. Prospectul de oferta publica primara pentru certificate globale de depozit va contine in mod obligatoriu urmatoarele elemente: – numele clientului; – numele intermediarului sau intermediarilor in cazul sindicatului de intermediere; – discont-ul si rata dicont-ului (sau rata dobanzii), daca sunt prestabilite; – data scadentei; – valoarea nominala; – marimea emisiunii (totalitatea certificatelor de depozit global de acelasi tip si clasa emise de un emitent la o anumita data); – perioada de subscriere – maxim 3 zile de la data emisiunii; – norme privind tranzactionarea secundara; – regimul dezinvestirii; – normele de publicitate. Prospectul de oferta publica primara de certificate de depozit bancar va fi depus la CNVM in vederea avizarii si emiterii certificatului de inregistrare a valorilor mobiliare. Prin inregistrarea certificatelor de depozit bancar la OEVM, institutia bancara respectiva devine emitenta de valori mobiliare, tranzactionabile pe RASDAQ. Pe baza certificatului de inregistrare a valorilor mobiliare eliberat de CNVM – Departamentul OEVM, DAM valideaza listarea titlurilor pe piata RASDAQ, si va anunta in sistem acest fapt cu 24 de ore inainte de inceperea tranzactionarii. Dobanda/rata discont-ului certificatelor de depozit bancar ce urmeaza a fi emise, va fi stabilita de catre emitent sau, la optiunea emitentului si in limitele impuse de acesta, direct de catre piata. Distributia certificatelor de depozit bancar poate fi realizata direct de emitent sau intermediata de o societate de valori mobiliare conform reglementarilor CNVM. Responsabilitatea consolidarii registrului revine emitentului sau, dupa caz, intermediarului emisiunii de certificate de depozit bancar care raspund de consolidarea si corectitudinea inregistrarilor in registru si transmiterea acestora in format electronic la SNCDD. Perioada de subscriere in cadrul ofertei publice primare va fi de maxim 3 zile. Tranzactiile respectivei emisiuni de certificate globale de depozit prin intermediul sistemului electronic administrat de societatea de bursa RASDAQ, de catre societatile de valori mobiliare autorizate de CNVM va incepe in ziua a opta, de la data initierii perioadei de subscriere, in cadrul ofertei publice. Cererea de admitere la tranzactionare pe piata secundara a certificatelor de depozit bancar va fi promovata de catre o societate de valori mobiliare autorizata de CNVM, aleasa de emitent, dupa autorizarea emisiunii primare de catre CNVM cu minimum 3 zile lucratoare inainte de lansarea ofertei publice primare. In vederea tranzactionarii, in cea de a cincea zi de la initierea ofertei primare, entitatea care a gestionat oferta publica initiala va prezenta datele privind caracteristicile emisiunii si rezultatul ofertei primare la societatea de bursa RASDAQ si SNCDD. Dupa incarcarea/consolidarea registrului, SNCDD va aloca un simbol emisiunii respective si va transmite pietei RASDAQ datele aferente certificatelor globale de depozit . Societatea de bursa RASDAQ, la randul sau, va comunica Membrilor toate informatiile aferente derularii tranzactionarii pe piata secundara si va efectua setarea emisiunii folosind simbolul alocat de SNCDD. Societatile de valori mobiliare autorizate de CNVM pot actiona atat ca broker cat si ca dealer pentru certificate globale de depozit. Tranzactionarea certificatelor globale de depozit se va desfasura in mod distinct de sistemul de tranzactionare a actiunilor. In contractul incheiat intre institutia bancara si societatea de valori mobiliare ce o reprezinta se poate prevedea plasarea partiala sau integrala a emisiunii primare prin intermediul licitatiei electronice organizata pe piata RASDAQ. La optiunea institutiei bancare, licitatia se poate incheia cu pret unic sau multiplu. Elementul licitat va fi valoarea discountului/dobanzii echivalente exprimata in rata discountului sau rata dobanzii echivalente. La licitatie pot participa, in nume propriu sau in numele clientilor, societatile de valori mobiliare utilizatoare ale sistemului, care indeplinesc conditiile regulamentare de tranzactionare, inclusiv cele referitoare la capitalul social. Licitatia are loc intr-o singura runda, cu durata de timp variabila, dar de minimum 30 de minute. Orice modificare ce afecteaza pretul de adjudecare prelungeste licitatia cu 5 minute. Marirea pasului de licitatie este de un sfert de punct. Licitatia porneste de la un pret initial indicat de banca, corespunzator unui discount maxim acceptat (sau pret minim acceptat) si se desfasoara in sensul micsorarii acestuia (respectiv cresterii pretului). La preturi egale, la alocare conteaza doar prioritatea temporala a ordinelor. Cantitatea minima ce poate fi licitata pe un ordin individual introdus de un broker este echivalentul unei valori nominale de 10 milioane de lei. Societatile de valori mobiliare pot agrega mai multe ordine ale clientilor intr-un ordin introdus in sistem. Societatile de valori mobiliare pot introduce in sistem mai multe ordine in nume propriu sau in numele clientilor. Ordinele pot fi introduse numai in primele 30 de minute ale licitatiei. Pretul ordinelor poate fi doar imbunatatit (in sensul micsorarii discountului sau maririi pretului) iar cantitatea de titluri poate fi modificata numai in sensul maririi acesteia. Institutia bancara poate solicita societatii de bursa RASDAQ servicii suport pentru evaluarea pretului emisiunii prin intermediul sistemului de calcul, in termeni negociabili. Societatea de bursa RASDAQ va asigura o publicitate minima necesara in sistem in cazul optiunii institutiei bancare emitente pentru licitatie sau evaluare prin sistem si numai in baza informatiilor furnizate de societatea de valori mobiliare mandatata de catre emitent. Publicitatea poate fi suplimentata in orice situatie, pe baze contractuale. Tarifele percepute de societatea de bursa RASDAQ vor fi facute publice.