Chiar si cele cu caracter autobiografic, care ar presupune o anumita sfiala, sunt concepute in stil declamativ-emfatic:
“Eu m-am nascut pe tarmuri legendare/ In strigate sinistre de furtuna,/ Cand bolta, clatinata, isi aduna/ Comorile de jar, frematatoare.// Am incoltit in trupul Cosanzenei,/ Cand Fat-Frumos o-mbratisa la rau./ Si port stigmatul purului desfrau,/ Cu tot suspinul harazit Ilenei” (Autobiografie).
Cu alte cuvinte, Augustin Popescu este fiul lui Fat-Frumos si al Ilenei Cosanzeana! Din nefericire pentru el, orice critic literar ii are ca parinti pe Balaur si pe Baba-Cloanta-Cotoroanta, astfel incat nu se lasa impresionat de ascendenta poetului.
Asa se explica si faptul ca un critic literar nu poate decat zambi sardonic constatand ca pana si despre fantana, pe care marii poeti (Lucian Blaga, Tudor Arghezi) au evocat-o in cuvinte simple si tulburatoare, Augustin Popescu scrie bombastic:
“Te-agati de dorul meu ca o tirana./ Il acostezi si-l strangi pana suspina/ La pieptul tau. Biet lujer! Se inclina/ Pios, pe spata ta ranit,-arcana.// Pumnalul varstei, nemilos, ma-ncearca,/ Mi-aud statura cum mi se pravale…/ Fantana mea! cu planset de chimvale,/ Te-o strajui, in lipsa mea, o Parca?” (Fantana).
Poemul despre moara este si el asurzitor-imnic (si, bineinteles, plin de o simbolistica obscura):
“Miscarea roade indarjit si tace./ Impinge ne-ntrerupt, ca pe valtoare,/ Destinul lumii insetat de soare,/ In marile absentelor soroace.// Tu, moara mea, i te-ai sustras pitita,/ Dupa rosata sfiiciunii tale,/ Stropita de comorile astrale,/ Pe chipul stramb, pe chica-ncaruntita.” (Moara).
Reluam, siderati. Moara are o rosata a sfiiciunii stropita de comorile astrale! Cu alte cuvinte, ea nu este de vant sau de apa si nu e prevazuta cu o roata de piatra imensa cu care macina boabele de grau, frecandu-le pe o alta roata, imobila, ci are o rosata a sfiiciunii stropita de comorile astrale! Iar de macinat macina altceva decat boabe de grau si anume destinul lumii insetat de soare in marile absentelor soroace!
Autorul crede ca aceasta scandare a unor enormitati este poezie. Nu este. Putem vorbi mai curand de o retorica goala, foarte sonora, dar goala.