La Palatul Mogoșoaia, nivel 4 MNAC și AnnArt Gallery, Francisc Chiuariu ne demonstrează cum a cucerit o nouă dimensiune a picturii. Ofensiva de mijloc de carieră a pictorului ardelean, născut, cu semn de noroc în (19)66, a fost orchestrată din toamna anului trecut de către curatorul Cosmin Năsui. Lovitura de billiard a început la Bienala de la Moscova (octombrie), a ricoșat într-o expoziție la Tel-Aviv (decembrie) și marchează finalul, cu “Umbrele”din galeria AnnArt vernisate la 15 februarie. Pe lângă catalogul acestei din urmă expoziții și cele două exuberante cataloage de grup programmatic “Colorând griul”, Năsui va lansa în asociere cu galeria o monografie a serpentinelor urcătoare ale atelierelor pictorului Chiuariu.
O sensibilitate cromatică remarcată din studenție îl făcuse pe Francisc alesul unui început de carieră universitară. Cu demers informal, monetian, pe stihia suprafețelor vibrate cu finețe, Chiuariu rămâne șapte ani în catedra de pictură a Universității București. Acolo se prepara deja violența figurativului de tip Dumitru Gorzo și carierele vedetelor emergente după 2000. Grupul pictural din anii ’96-2000 slujea, sub semnul înfierărării de răzvrătire “Crinul”, inefabilul vibratil al pânzei (Chiuariu, Burcea, Magat). Vorbind în parabolă botanică, sezonul franciscan al “Crinului” este urmat de caustica “Rostopască” a celor mai tineri. Chiuariu renunță la primăvara profesoratului și descinde în iarna reală a schimbului economic cu priceperea de a face decorațiuni interioare. Cam tot șapte ani. Își restabilește în cele din urmă liniștea de atelier pornind o cercetare pe compoziții cu trame perspectivale, cu figurativ disparat-oniric, cu decupaj din retorica publicitarului, asezonate de sarcasm și humor citațional în efecte de blur. Marca (și cota de piață) acestei perioade rămâne marele cap angelic de putti ultramarin, trăgând din chiștoc. Monografia va stratifica iconografic și alte subspecii ale caruselului neofigurativului consumist (muzeul, păpușa, eroticul).
Pictorul de vocație certă care este Chiuariu se lasă acum sedus de vecinătatea tehnologiilor imaginii publicitare. Manevrarea lor devine provocarea de a da complexitate și profunzime texturală pielii picturii. Seria amplă din tripletul expozițional propune un puternic impact optic-senzorial prin efecte tehnice de suport: lumina artificială conjugată stratificării picturale este inovația laboratorului artistului, divers și productiv în doua decenii. Pictura lui Chiuariu pe backlit atinge efecte stroboscopice conjugând matul și luciosul pe ambele fețe ale suportului. În zecile de secvențe ale seriei Outdoor (Palatal Mogoșoaia), pretextul figurativ este colectat sezonier din cotidianul stradal anodin. O Grande Jatte din Piața Unirii cu bucureșteni oarecari: tinere pe role, bicicliști anturați de câini comunitari, colțuri carosabile și pietoni de toate vârstele. Urbanitatea reificată a imaginii irumpe, de fapt, mai mult decât din figurație, cât din producția ei. Seduce și intrigă bogat-luciosul-ireal al banalului pus în operă printr-un patent de design publicitar. O anume folie niponă poate fi întinsă pe șasiu, pictată în ulei, față-verso în transparență, eboșată în cerneluri tipografice, trecută prin plotter, emulsionată fotografic și, asimptotic, poate deveni cutie iluminată lent în slide. Pictura mată, laborioasă, se distribuie apoi pe anume detalii peste luciul de caroserie. Pe dedesubtul plastefierii pot evolua, în transparențe, registre de gestualism al pensulației și efasări de tip Gerhart Richter. Seria ultimă, a umbrelor complet derealizate (AnnArt Gallery), extrage stare metafizică din complexitatea materială a picturalului tehno. Siluetări rabătute ca umbre, tratate în cea mai expresivă estetică a informalului liric, îl reînoadă pe Chiuariu Backlit cu Francisc al Crinului.
Hiperrealismul stradal, cinematic (al cărui palier figural este deja inventariat de tânăra generație a “realismului capitalist”), devine la Chiuariu spectral-tehnologic. Văzutul-nevăzut se articulează în hypervăzutul din epoca hyperreproductibilității sale tehnice.