Matei Vișniec
Omul din care a fost extras răul
Editura Cartea românească
Dramaturgul Matei Vișniec revine editorial cu trei piese noi, de o tulburătoare actualitate. „Omul din care a fost extras răul” este o radiografie a servituții voluntare în care ne aruncă societatea de consum și totala abandonare a criteriilor morale în viața politică. „De ce Hecuba” este piesa care forează în fundamentele lumii: acolo vom descoperi că o mamă a cărei durere devine mai apăsătoare decât greutatea însăși a Universului are dreptul să le ceară socoteală zeilor pentru cum au conceput lumea. În sfârșit, „Cabaretul Dada” este un omagiu poetic, polemic și critic adus curentului care, în 1916, la Zurich, în frunte cu un tânăr artist pe nume Tristan Tzara, originar din România, a dinamitat toate criteriile în artă. Omul în fața contradicțiilor sale, violența care se reproduce la infinit pe spirala istoriei, arta care a devenit un mare semn de întrebare: iată subiectele abordate de Matei Vișniec în aceste comedii tragice deghizate în fabule filozofice, dar care rămân înainte de toate niste povești adevărate despre noi și neliniștile noastre.
Despre „De ce Hecuba?” Matei Vișniec spunea într-un recent interviu: „Hecuba, personaj mitologic, este soția regelui Priam, regina Troiei, care a pierdut în război nouăsprezece copii (Euripide a scris o piesă despre Hecuba). Mi s-a cerut această piesă. Dar mi-am spus cât de actuală este această dramă! Câte Hecube nu sunt din nou pe planetă, câte războaie proliferează! Aici în România parcă sunteți mai departe de Mediterana, dar în Franța, de pildă, războaiele din Magreb, din Siria, din Irak, din Afganistan, parcă sunt mai aproape. Deja presiunea migranților este mai mare pentru că toți acești refugiați traversează Mediterana și vin acolo. Deci iată cum revine oroarea și deseori mă întreb de ce, de ce nu învață omul din greșelile trecutului. Și în această piesă, care se joacă de câteva săptămâni la Sibiu, îmi pun întrebarea dacă nu este ceva defect în interiorul omului. Dacă noi, oamenii, nu suntem defecți prin metafizica noastră genetică. De ce, de la o generație la alta nu se învață nimic, nu se perpetuează prudența, rațiunea, doar pasiunea și violența. Toate aceste lucruri sunt subiecte importante. Eu le tratez în piesele mele, pentru că, până la urmă, personajul meu numărul unu este OMUL, omul și încă o dată omul, dar cu contradicțiile sale. Pentru că nicio altă disciplină nu ajunge să foreze mai adânc în interiorul omului decât literatura și decât teatrul.”
Matei Vișniec a scris cinci romane, cinci volume de poezie și un număr impresionant de piese de teatru, care au dat nastere la multe montări, în România și în străinătate. Numele său a figurat pe afișe în peste 40 de țări. Din 1987, trăiește mai mult în Franța și o parte dintre piesele sale au fost scrise, de atunci încoace, în limba franceză. El este însă omul care se simte bine între două țări, două limbi și două culturi – cum spunea cu câțiva ani în urmă într-un interviu publicat în „Ziarul de duminică”. Una dintre vocațiile sale este aceea de a construi „poduri culturale” .