Trei consorții din care fac parte mari grupuri financiare – JP Morgan, Goldman Sachs și Citibank – și firme de brokeraj locale vor depune oferte pentru listarea Romgaz la Bursă, cea mai mare ofertă publică inițială derulată în România, potrivit unor surse din piață.
“Într-un consorțiu se regăsesc Goldman Sachs, Erste, BCR, Raiffeiesen Capital&Investment și Intercapital Invest, care este subcontractor, pentru că au mai participat cu BCR la oferta de la Transelectrica și existau niște restricții prevăzute în caietul de sarcini”, au afirmat sursele citate.
O a doua ofertă va fi înaintată de consorțiul format din JP Morgan – UniCredit CAIB – Alpha Finance – Alpha Bank, iar a treia va fi prezentată de Citibank – Societe Generale – BRD și ING Bank.
Ofertele pentru vânzarea a 15% din acțiunile Romgaz trebuie depuse până luni, 16 ianuarie. Inițial, termenul a fost 29 decembrie, însă cu doar o zi înainte Ministerul Economiei a amânat data limită, la solicitarea consorțiilor interesate de intermedierea ofertei.
Inițial, americanii de la Morgan Stanley su fost și ei interesați de oferta publică inițială a Romgaz, și au negociat formarea unui consorțiu co Raiffeisen (cele două au participat împreună și la licitația pentru oferta Petrom, unde au avut cea mai bună ofertă tehnică). Morgan Stanley s-a retras însă în decembrie, iar Raiffeisen s-a aliat cu Goldman Sachs și BCR. Acest consorțiu este cel mai greu, având în vedere experiența brokerilor locali implicați (Raiffeisen a fost implicat în listările Transgaz și Transelectrica, iar BCR a câștigat oferta de vânzare a 15% din Transelectrica, programată pentru finalul lunii februarie).
ING a intermediat alături de Raiffeisen listarea Flamingo, în 2005, iar BRD și Raiffeisen au pregătit listarea Transelectrica, ofertă în care Alpha Finance a fost lead manager.
Swiss Capital, cea mai mare firmă de brokeraj locală, este și ea interesată de oferta Romgaz, dar nu poate intra în cursă fără un partener internațional.
“Este aproape imposibil să mai apară schimbări în consorții sau să se mai formeze încă un sindicat, pentru că documentația este foarte laborioasă, trebuie o grămadă de acte emise de autorități fiscale și locale, traduceri, legalizări și altele. Spre exemplu, durează cel puțin o săptămână obținerea certificatului de la Administrația Financiară din care să rezulte că nu ai datorii la bugetul de stat și la contribuțiile sociale. Fiecare participant al consorțiului trebuie să aducă aceste certificate de la administrația financiară. Nu am mai auzit să fie cineva interesat să intre în vreun consorțiu sau să se închege alt sindicat. Chiar dacă s-ar decide astăzi, când să mai aducă actele? Miercurea viitoare, pe când termenul de depunere este luni? Nu ar mai avea timp decât dacă sunt nemți și le au pe toate la locul lor și ar mai fi doar de tradus și notarizat”, a spus un broker care a mai participat la licitații pentru selecția intermediarilor la oferte publice.
Șeful Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI), Florin-Laurențiu Vlădan, spunea la mijlocul lunii decembrie că oferta ar putea fi lansată în iunie sau în luna septembrie 2012.
Potrivit scrisorii de intenție convenite de Guvern cu Fondul Monetar Internațional la ultimele negocieri, din toamna acestui an, procedurile de listare pe Bursă a Romgaz vor fi încheiate până la sfârșitul lunii iunie a anului viitor.
Oferta inițială de la Romgaz va fi cea mai mare din istoria BVB, analiștii considerând că statul ar putea încasa aproximativ 300 milioane euro.
Ministerul Economiei controlează un pachet de 85% din acțiunile Romgaz, iar Fondul Proprietatea (FP) are 15% din titluri. Romgaz are un capital social de 383 milioane lei, divizat în 38,3 milioane de acțiuni cu o valoare nominală de 10 lei.
Guvernul s-a angajat față de Fondul Monetar Internațional să vândă acțiuni reprezentând 15% din Romgaz, Transelectrica, Transgaz, câte cel puțin 10% din Hidroelectrica și Nuclearelectrica, 10% din OMV Petrom, o participație de 20% din CFR Marfă și până la 20% din Tarom.
După eșecul la oferta Petrom, puțini brokeri au avut curajul să participe la următoarele trei licitații de selectare pentru vânzare de acțiuni ale statului, la Transelectrica, Tarom și Transgaz. Transelectrica și Transgaz sunt deja listate la Bursa de Valori București.
Pentru Transelectrica și Tarom au fost selectați deja intermediarii, iar ofertele ar urma să fie lansate în februarie și, respectiv, până la finalul lunii aprilie. Operațiunea de la Transelectrica va fi intermediată de consorțiul format din BCR, Intercapital Invest și Swiss Capital, iar oferta de la Tarom va fi asistată de firmele de brokeraj Carpatica Invest și Swiss Capital. Cele două consorții au depus, dealtfel, și singurele oferte pentru selecția intermediarului.
Și în cazul Transgaz, statul a primit o singură ofertă, de la consorțiul format din Raiffeisen Capital & Investment, BT Securities și firma cehă de brokeraj Wood& Co., însă nu a anunțat dacă oferta va fi intermediată de acest sindicat. Oferta ar urma să se deruleze în perioada martie-aprilie.