Compania imobiliara TriGranit Development Corporation, care a anuntat ca doreste sa dezvolte proiectul imobiliar Esplanada, si-a infiintat o companie in Romania. Actionarul unic al TriGranit Development Romania este compania TriGranit Holding Limited cu sediul in Cipru, potrivit datelor din Monitorul Oficial. Subsidiara locala a grupului va fi administrata de 4 persoane, printre care se afla si omul de afaceri Arpad Paszkany din Cluj-Napoca, care este implicat in dezvoltarea complexului Polus Center Cluj. Mall-ul din Cluj, anuntat de Paszkany din 1999, urma sa fie finalizat in 2006. Proiectul urma sa implice investitii de 140 mil. euro. TriGranit Development Romania va avea un capital social de 182.890 de lei (circa 50.000 de euro), potrivit datelor din Monitorul Oficial. TriGranit urmeaza sa semneze in primavara acestui an contractul pentru proiectul imobiliar Esplanada din zona centrala a Capitalei, potrivit ultimelor declaratii facute de reprezentantii Guvernului roman. TriGranit castigase, potrivit acelorasi surse, proiectul de parteneriat public-privat in urma unei licitatii si urma sa asigure finantarea lucrarilor cu sume de pana la 800 de milioane de euro. Realizat pe mai multe niveluri supra si subterane, cu o valoare estimata intre 800 de milioane de euro si un miliard de euro, proiectul va cuprinde constructii cu inaltime maxima de 20 de etaje. Terenul pe care va fi dezvoltat proiectul, aflat in proprietatea MTCT, are o suprafata de peste 107.000 de metri patrati si este delimitat de strazile Unirii, Octavian Goga, Nerva Traian si Mircea Voda. TriGranit Development Corporation, fondata in 1997, este o companie cu capital american, canadian, britanic si maghiar, care activeaza in domeniul tranzactiilor imobiliare in centrul si estul Europei.