Orice s-ar putea spune despre moldoveni, dar nu ca nu sunt un popor cu simtul umorului. Dis-de-dimineata, muzica populara romaneasca, alternata cu cantece tanguitoare iesite din balalaici rusesti, invaluie piata centrala a orasului Cahul.
De fapt, acest “central” e doar un termen inutil, menit sa confere un statut important intr-o ierarhie imaginara unicei piete a acestui targ din sudul Republicii Moldova. Seminte de castraveti, legaturi de ceapa verde timpurie, imitatii de piele, saracacioase dar oneste, pijamale pentru copii induiosator de ridicole, cuverturi kitsch, trei gaste confuze legate cu o funie veche, flori de plastic, o toneta cu loz in plic fara noroc, un magazin de cd-uri, noroi pana la glezna si saracie lucie – toate astea, si numai astea, pot fi vazute in piata din Cahul.
Si, printre tarabele prea scumpe pentru a fi incapatoare si prea ruginite pentru a da impresia de bazar, oameni cu sorturi de panza, zambitori si vorbareti, cu o limba molcoma, un accent inimitabil si o resemnare mioritica autentica, amestescata paradoxal cu autoironie. “Tat una o sie, iasa cin’sa iasa. Is ai nostri, i-om iubi pana i-om uri”, zambeste aurit si cuminte un vanzator, in timp ce-si strange marfa nevanduta si trista intr-o sacosa alb-rosu-albastru, mare cat un hangar si obosita de drumurile facute cu legume si haine ieftine, la Galati.
In piata din Cahul, cu o zi inaintea alegerilor, subiectul nu e evenimentul electoral din 6 martie, ci “taratura seia” care vinde cartofii la suprapret, bazandu-se pe nebagarea de seama a oamenilor. Si teama ca Moscova o sa scumpeasca gazele si energia electrica, acum ca mai toate fortele politice – inclusiv comunistii, stai si te cruceste! – au anuntat ca vor in Vest, Nato si/sau Uniunea Europeana.
In tot orasul nu poti vedea un singur afis electoral. Nici intreg, nici altfel. Nimeni nu s-a chinuit sa le lipeasca pesemne, pentru ca nimeni nu s-a gandit ca merita. Aici, stapaneste partidul comunist si, alt paradox, ignoranta cultivata. Ziarele, vandute de o fosta profesoara de liceu, inca recunoscatoare ca are de lucru, au titluri scrise in cerneala rosie, cu litere parca cioplite cu secera si paginatie austera, aranjata cu ciocanul.
La televizor, doua posturi moldovenesti, unul mai obedient decat celalalt. Cablu e, bani pentru el lipsesc. Si, oricum, la ce trebuie atatea canale? Nu ar starni decat confuzie intr-o comunita-te in care credinta, bunatatea si convingerile politice se mostenesc genetic. La Chisinau alta e povestea, diferita starea de spirit, variate parerile. Dar si acolo e confuzie mare. Ce sa alegi intre un partid comunist devenit pro-occidental, un bloc democrat de centru care vrea la Moscova si niste crestin-democrati carora le-au furat altii platforma si au ramas nauci, nehotarati pe ce cale sa o apuce?
Dar Chisinaul e departe si, oricum, atat de singur in tara asta mica, incat vocea lui se stinge inainte de a gasi frecventa pe care ii poti auzi opiniile. Iar Vladimir Voronin are atata charisma incat probabil, dupa ce va iesi de la presedintia republicii, se va orienta spre un talk show ce va deveni peste noapte lider de audienta. Pe unul dintre cele doua canale din oras. Sau pe amandoua. Dar pana atunci, la granitele tarii, la numai cativa kilometri de Cahul, comunitatea internationala e in expectativa: nici nu-i lasa sa moara, nici nu-i imboldeste sa traiasca. Probabil ca portocaliul inca nu se asorteaza cu acest peisaj innegurat, monoton si pasnic. C-asa-i de la o vreme in Republica Moldova – moda ucraineana patrunde greu.
Intr-o carciuma de langa piata de-acum inchisa, niste baieti care s-au adunat din obisnuinta, ridica un pahar in cinstea cui o fi. Si, pana la urma, chiar si a alegerilor. De ce nu? Vorba aceea, motive de petrecere se gasesc, cu vodca e o problema ca se mai termina. Si putin mai la vale, o femeie bolboroseste la un megafon in rusa. Cei care o inteleg zambesc. Cei care n-o inteleg zambesc. Ea trece mai departe, comunistii raman.
* Carmen Avram este jurnalist la ProTv
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.