Primele bănci care și-au instalat managementul în clădiri înalte de birouri din București sunt chiar primii doi jucători din sistem, BCR și BRD, care ocupă încă dinainte de începerea boom-ului imobiliar clădirile Bucharest Financial Plazza (Calea Victoriei) și BRD Tower (Piața Victoriei), de 19, respectiv 17 etaje.
După modelul din New York sau Londra, unde giganții financiari ocupă de regulă cele mai înalte clădiri din oraș, la o scară mai redusă “aerul rarefiat” al înălțimilor le-a făcut astfel cu ochiul bancherilor încă de la construcția primelor turnuri de oțel și sticlă din oraș.
Dacă BCR și BRD stau în clădiri care fac parte din portofoliul lor, unul dintre primii chiriași ai unui imobil de birouri peste media de înălțime a Capitalei a fost Alpha Bank, grecii ocupând zece din cele 12 etaje ale Neocity Tower, imobil de pe Calea Dorobanților.
Această “modă” a continuat în următorii ani, dar pare să se perpetueze de-abia în prezent, în condițiile în care numărul de clădiri înalte a crescut. Grecii de la Piraeus și-au construit propriul turn, de 15 etaje, în Piața Victoriei, în timp ce UniCredit speră să finalizeze un proiect care va avea de asemenea 15 etaje în primăvara anului viitor, construcție situată pe Bulevardul Expoziției din nordul Capitalei.
Pe
zona de închiriere însă, strada Barbu Văcărescu pare a deveni o
arteră a bancherilor. Astfel, după ce anul trecut Royal Bank of
Scotland s-a mutat în imobilul Lakeview (14 etaje), austriecii de
la Volksbank și grecii de la Banca Românească vor ocupa în acest an
spații importante în alte două clădiri din zonă – Nusco Tower (19
etaje) și Euro Tower (18 etaje).
În ultimele săptămâni au apărut însă informații și despre olandezii de la ING că ar fi pe punctul de a renunța la sediile de pe șoseaua Kiseleff și din S-Park pentru a închiria o bună parte din turnul Crystal Tower de pe Iancu de Hunedoara, un imobil de 14 etaje ce va fi livrat în vara acestui an.
Cine închiriază? O bună parte dintre clădirile în care
bancherii își mută sediile au fost finanțate chiar de către băncile
pe care le conduc, astfel de contracte fiind reciproc avantajoase:
dezvoltatorul își asigură un chiriaș solid, care poate semna chiar
și pentru o perioadă mai lungă de timp, în timp ce banca își
acoperă riscul ca imobilul pe care l-a finanțat să rămână neocupat,
iar astfel dezvoltatorul să nu-și poată plăti ratele.
Acest gen de tranzacții nu reprezintă însă o regulă, astfel că Volksbank se va muta într-o clădire a cărei construcție a fost finanțată de UniCredit (Nusco Tower), în timp ce Crystal Tower (care poate deveni noul sediu al ING) a fost finanțat de BCR. Nusco Tower este deținut de familia oamenilor de afaceri italieni Nusco, în timp ce Crystal Tower este controlat de către Michael Stanciu, proprietarul Search Corporation cu afaceri în proiectarea de autostrăzi și alte investiții în infrastructură.
Germanii de la Accession Fund, proprietarii Charles de Gaulle Plaza, au deocamdată în clădire birourile centrale ale Raiffeisen și UniCredit Țiriac, dar ambele bănci ar putea elibera spațiile în următorii ani: Raiffeisen pentru turnul SkyTower din zona Aurel Vlaicu, la care Raiffeisen Evolution a reînceput cu Strabag construcțiile în acest an, iar UniCredit pentru sediul de pe Bulevardul Expoziției, construit de Bog’Art.
Pe de altă parte, actualul sediu al Royal Bank of Scotland este deținut de Dinu Patriciu și AIG Lincoln, în timp ce turnul Euro Tower este în portofoliul grupului Cascade și al fondului de investiții ECDC.
Patru conservatori. La nivel de top 15, doar patru bănci
par a prefera în continuare imobilele de mici înălțimi. Banca
Transilvania, Bancpost și Garanti Bank, deși și-au mutat sediile
din București în ultimii trei ani, au ales clădiri cu un regim
scăzut de înălțime. Banca Transilvania a construit un sediu propriu
de patru etaje în Băneasa, Bancpost a ales un sediu din Pipera
aflat în proprietatea diviziei imobiliare a grupului EFG, din care
face parte, în timp ce Garanti a mers recent în parcul de afaceri
Novo Park deținut de Liviu Tudor.
A patra bancă ce poate fi considerată conservatoare este CEC, al cărei sediu central va rămâne deocamdată în Palatul CEC de pe Calea Victoriei, care este însă destul de degradat, astfel că ar putea intra într-un proces de consolidare în următorii ani.
