Operatorul american de telefonie mobila Sprint a lansat in premiera in SUA un nou serviciu pentru celulare care permite receptionarea pe telefoanele multimedia a transmisiilor televizate.
Serviciul este disponibil insa numai pentru abonatii serviciului premium Vision al Sprint, in numar de numai 2,7 milioane, pentru televiziune ei fiind obligati sa plateasca inca 9,99 dolari pe luna. Utilizatorul are nevoie de un telefon mobil multimedia, care suporta aplicatii Java si are un ecran color de rezolutie mare, spun specialistii. Aplicatia de receptionare a emisiei TV este realizata de Idetic, o companie software specializata in aplicatiile wireless.
Programul de vizionare este descarcat de pe Internet, iar utilizatorul poate viziona canale precum MSNBC, CNBC sau Discovery prin reteaua Sprint, care are acoperire nationala in SUA. Serviciul Vision, pentru pasionatii multimedia, permitea pana acum descararea de melodii si vizionarea de site-uri de Internet cu grafica si in culori, spre deosebire de sistemul text disponibil pana in prezent. Mai mult, Sprint introdusese in 2002 un sistem care permitea receptionarea de sunet si imagini, pentru receptionarea stirilor.
Abonamentul initial Sprint PCS Vision costa 15 dolari pe luna, acordand utilizatorilor acces neliminat la portalul de net al companiei, precum si un bonus de zece dolari constant in jocuri si tonuri de apel sau screen-savere care pot fi descarcate. “MobiTV este primul serviciu de telefonie care vizeaza cei 1,2 miliarde de utilizatori de telefon mobil la nivel mondial”, a declarat un oficial al companiei Idetic. Analistii sunt insa sceptici: ” Nu cred ca foarte lume va dori sa urmareasca televiziunea pe telefonul mobil, dar aceasta noua tehnologie pune sprint in pozitia de a atrage mai multi clienti pentru serviciul Vision”, a apreciat un analist al Yankee Group.