Cota unică și contribuțiile la asigurările sociale nu vor fi modificate până în 2013, nivelul TVA rămâne incert, iar scăderea salariilor și a numărului de angajați va fi recuperată abia în 2013.
Acestea sunt câteva dintre prevederile strategiei fiscal-bugetare pentru următorii trei ani aprobată miercuri de Guvern, care mai include și informații legate de evoluția cheltuielilor la nivelul ministerelor în perioada 2011-2013.
Consultanții fiscali consideră că nu putem să vorbim de o strategie fiscală reală, prevederile nefiind de natură să stimuleze investițiile și să elimine supraimpozitarea muncii.
În ceea ce privește menținerea impozitului pe venit la 16%, în documentul obținut de Mediafax se precizează că pe termen mediu evoluția încasărilor este determinată de creșterea moderată a câștigului salarial mediu brut în concordonață cu productivitatea, iar colectările din impozitul pe venit se vor menține la 3,3% – 3,4% din PIB în 2011-2013. În strategia fiscală se mai arată că evoluția TVA va respecta angajamentele asumate de România în fața FMI, dar nu se precizează dacă noul nivel de 24%, majorat de la 1 iulie, va fi menținut și pe termen mediu.
În privința pieței muncii, strategia evidențiază faptul că numărul mediu de salariați va scădea în acest an cu peste 100.000 de persoane, la 4,6 milioane de angajați, iar rata șomajului va urca până la 8,5%, concomitent cu o reducere mai mare a salariului real comparativ cu 2009. Derapajul urmează să fie recuperat doar în 2013.
Guvernul mizează pe reluarea creșterii economice în anii următorii și se așteaptă ca și piața muncii să se revigoreze treptat, numărul de angajați urmând să crească.
Strategia mai stabilește că majorările salariale vor fi condiționate de reducerea numărului de salariați și raportate la evoluția indicatorilor economici și sociali, iar miniștrilor și altor demnitari le va fi interzis să mai acorde deduceri sau noi sporuri fără ca legea să prevadă o autorizație specială în acest sens.
Guvernul estimează că economia va crește cu 1,5% în 2011, după doi ani de recesiune, avans care ar urma să urce la 3,9% în 2012 și la 4,5% în 2013.
Ce spun consultanții fiscali
Alina Timofti, partener la NNDKP Tax Advisory Services, afirmă că nu vorbim de o strategie fiscală reală, ci cel mult de niște deziderate ale guvernanților pentru o anumită perioadă de timp care, foarte probabil, se va întinde și peste anul viitoarelor alegeri. “O strategie fiscală reală presupune, pe lângă stabilirea unor obiective – de cele mai multe ori referitoare la colectare, dacă privim din perspectiva autorităților fiscale, și măsuri coerente de atingere a acestor obiective. Mai mult, o strategie fiscală reală presupune măsuri de natură fiscală.”
O strategie fiscală coerentă presupune, printre altele, o serie de măsuri care să ducă la stimularea investițiilor și care să se axeze în principal pe reducerea taxelor, mai spune Timofti. În plus, măsurile care se soldează cu creșterea costurilor legate de forța de muncă nu fac decât să ducă la adâncirea evaziunii pe piața muncii.
La rândul lui, Emilian Duca, partener al BDO Tax, susține că strategia ar trebui să urmărească eficientizarea sistemului fiscal comparativ cu alte țări pentru a atrage investiții străine. Totodată, el consideră că din document lipsesc metode pentru eliminarea supraimpozitării muncii și nu este foarte clar cum va fi echilibrat bugetul de pensii, una din sursele majore de dezechilibru.