Televiziunea Romana a avut, in 2006, pierderi totale de 13 mil. lei (3,7 mil. euro), potrivit declaratiilor directorului economic al televiziunii publice, Cipriana Voicu, in cadrul audierii care a avut loc, ieri, la Comisia pentru Cultura a Senatului. “Televiziunea are o pierdere de 130 de miliarde de lei (lei vechi – n.r.) pe 2006, 100 de miliarde datorii in acest moment. Am facut credit de 10 mil. lei noi cu care vom plati restantele”, a declarat Cipriana Voicu. Presedintele director general al televiziunii publice, Tudor Giurgiu, a motivat cheltuielile mari de anul trecut prin faptul ca, in 2006, a fost introdusa taxa pe valoare adaugata la achizitia licentelor pentru filme, precum si din cauza ca TVR a platit, in 2006, drepturile de autor, clarificandu-si, astfel, relatia cu organismele de gestiune colectiva.