Acționarii producătorului de piese și accesorii auto UAMT Oradea (simbol bursier – UAM) au aprobat ieri bugetul companiei care prevede un avans în acest an de 26,4% al afacerilor, până la nivelul de 72,3 milioane de lei. Cifra de afaceri a companiei s-a majorat și anul trecut, cu 58% și a ajuns la 57,2 milioane de lei (13,6 milioane de euro).
Profitul UAMT este prevăzut să urce de asemenea în 2011, până la 529.000 de lei (125.000 de euro), după un câștig net de circa 308.000 lei obținut anul trecut. Acțiunile UAMT Oradea s-au depreciat puternic în ultimele ședințe pe fondul unor rulaje mai ridicate decât de obicei.
Astfel, numai în luna aprilie aceste titluri au pierdut 30% din valoare și au fost ultima dată tranzacționate la un preț de 0,375 lei/unitate. La acest nivel capitalizarea companiei este de 3,6 milioane de euro. Ieri titlurile UAM au fost suspendate de la tranzacționare în urma derulării Adunării Generale.