Puterea parvenită de nicăieri, dar capabilă de orice, întrupată în Tatăl Ubu și Mama Ubu, apare pe scena Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, într-un spectacol așezat sub semnul hârtiei, adică al derizoriului. Regia, decorul și costumele sunt semnate de regizorul francez Alain Timar.
Piesa lui Alfred Jarry, pornită de la o glumă a unor liceeni, îi ridiculizează pe dictatorii gata să facă orice pentru a-și atinge scopurile. Dar mai mult decât atât, face o analiză dură și lucidă a comportamentelor umane. După premiera cu eșec scanadalos a piesei, Ubu a intrat în mitologia modernă: ziarele franceze folosesc zilnic epitetul ubuesque pentru a descrie persoanele încrezute, parvenite.În România de dinaintea lui 1989 punerea în scena a piesei lui Alfred Jarry, Ubu rege, a apărut ca un gest împotriva regimului comunist; după căderea regimului ceaușist, Tatăl Ubu a apărut mai rar pe scenele teatrelor din țara noastră. Iată, însă, că la Cluj cuplul Ubu a revenit pe scenă în această săptămână în montarea regizorului Alain Timar. Inedit este faptul că directorul Theatre des Halles din Avignon nu ne arată un singur Ubu, ci un șir de Ubu-uri, spectacolul făcând, în plină criză financiară mondială, un rechizitoriu la adresa banilor și a dictaturii financiare.
“În ziua de azi, puterea pe care o denunțăm nu mai este puterea exclusivă a unui dictator, cum au fost Ceaușescu sau Hitler, e vorba de o altă putere. În esență, e vorba despre puterea banilor și a sistemului, a unui sistem în care suntem cu toții prizonieri” spune Alain Timar despre Ubu rege. În viziunea sa, puterea împotriva căreia trebuie să luptăm este în esență o putere financiară difuză care într-un fel ne depășește și ne ține prizonieri. “Nu denunț un sistem politic anume, ci altceva, un sistem care este la fel de opresor, la fel de violent față de individ ” spune Alain Timar.
Regizorul francez s-a stabilit la Avignon după terminarea studiilor universitare și după colaborări cu numeroase teatre. Aici a înființat Theatre des Halles, pe care îl conduce din 1983 și unde lucrează ca regizor, scenograf și artist vizual. A regizat aproape 50 de piese în Franța și în străinătate. Creațiile lui artistice arată o tendință constantă de deschidere către alte culturi, regiile sale prelucrând opere ale dramaturgilor contemporani, dar și opere de mult uitate ale unor scriitori clasici. El se autodefinește de altfel ca “un cosmopolit care iubește să rupă barierele și să depășească granițele false sau reale.” Alain Timar este unul dintre puținii regizori francezi care regizând în străinătate reușește cu ușurință să depășească barierele lingvistice și realizează spectacole puternice și inovatoare.
În dialogul cu András Visky, regizorul explică metafora hârtiei care domină întreaga montare de pe scena Teatrului Maghiar din Cluj. În concepția sa, hârtia este metafora dictaturii financiare, metafora puterii care se îngrașă tot mai mult ca și personajele din piesă. Este și metafora a ceea ce este difuz, hârtia fiind, în esență, simbolul derizoriului. Puterea, banii care ne opresează sunt derizorii, afirmă Timar. Dar, vrem/nu vrem, ei reprezintă puterea supremă, deși dacă luăm o bancnotă și o rupem, tot hârtie este… Utilizarea hârtiei în spectacol este metafora puterii și a banilor – care nu sunt, până la urmă, decât… hârtie.
Din distribuție fac parte: Zsolt Bogdán, Áron Dimény, Loránd Farkas, Sándor Keresztes, Ervin Szűcs, Loránd Váta, Csilla Albert, Enikő Györgyjakab, Emőke Kató, Júlia Laczó, Tünde Skovrán, Csilla Varga.