10 decembrie 1896, Paris, Thèâtre de l’Œuvre. Premiera spectacolului Ubu rege de Alfred Jarry declanșează un scandal monstru. Autorul este huiduit, iar reprezentațiile se suspendă. Nu e mai puțin adevărat că disputa avea să se dovedească benefică pentru postumitatea textului dramatic. La mai bine de o sută de ani de la premieră, Ubu se joacă pe toate meridianele globului cu un succes întrecut doar de cel al autorului său, mort la 34 de ani, ignorat de contemporani. Personajul grotesc al domnului Ubu a depășit de mult perimetrul scenei, devenind un etalon al grobianismului, al practicilor abuzive, dictatoriale, al prostiei agresive. Sau cum observa Romulus Vulpescu, fantasticul traducător în limba română al ciclului Ubu, el întruchipează „aspecte umane tragice cu caracter etern”.
Acest potențial al lui Ubu de a rămâne „etern“ a fost intuit de regizorul Tompa Gábor a pus in scenă la Teatrul Național din Cluj spectacolul UbuZdup! – titlu incitant, explicat imediat de directorul de scenă: el a pornit de la Ubu înlănțuit, cea de a cincea piesă din serie, în care fostul rege al Poloniei și al Aragonului ajunge la închisoare. Vizionarismul lui Jarry este aici copleșitor, iar similitudinile cu realități cotidiene contemporane dau senzația unui reportaj live de pe micul ecran. Pentru o definire cât mai exactă a crezului estetic al artistului francez, varianta scenică clujeană este completată cu alte texte semnate Jarry (cum ar fi alocuțiunea autorului rostită cu prilejul primei reprezențatii a piesei Ubu Rege, text la fel de celebru ca piesa însăși, datorită cuvântului care încheie scurta intervenție și care a declanșat scandalul despre care aminteam, merdre, tradus expresiv de Vulpescu prin căcart).
Precursor al suprarealismului și al teatrului absurdului, Jarry nu se lasă citit și interpretat în mod simplist. Insolitul textului și suculența limbajului pot conduce la variante scenice în care vulgaritatea personajului să se transmită întregului spectacol (să notăm, între altele, că unii eroii ai piesei se numesc Pișănțap, marchiz de Brizăbrează, Pișăblând, marchiz de Iarbădeasă, lordul Byvolus etc). Tompa Gábor a fost conștient de acest risc și a gândit montarea ca un grandios spectacol popular, unde trivialitățile, nefiind rostite grosier, nu mai sunt supărătoare. În aceste condiții, alerta mișcare scenică, comportamentul tranșant al personajelor, rostirea abrupt/sacadată a replicilor, costumele viu colorate mi-au dat adesea senzația că asist la una dintre variantele celebrului teatru de păpuși de la târguri și iarmaroace cu Vasilache și Mărioara, în varianta Dom’ și Madam Ubu.
Rezultatul este un spectacol sălbatic, adesea bizar, plin de neliniști, de un comic tragic și un dramatism apăsător. Scenografia inspirată a Carmencitei Brojboiu potențează expresiv aceste trăsături. Pereții glisabili ai scenei, de o culoare mohorâtă și maculați de mâzgăleli naive, cu fel de fel de trape, uși și ferestre care animă și ritmează reprezentația (coregrafia Vava Ștefănescu), sugerează acel univers concentraționar generat de practicile dictatoriale ale eroului.
În rolurile principale, Marian Râlea și Anca Hanu susțin un adevărat recital actoricesc. Obscenul și grotescul celor două personaje sunt puse în evidență cu mijloace interpretative rafinate, cu modulări subtile ale inflexiunilor vocii, fără excese gestuale sau mimice. De altfel, întreaga echipă de actori dovedește o exemplară omogenitate în adecvarea soluției regizorale propuse, joacă cu plăcere nedisimulată, savurează replicile, trece cu dezinvoltură de la un rol la altul, suportând cu stoicism un machiaj incomod dar expresiv. Ar fi nedrept să nu nominalizez întreaga distribuție: Dan Chiorean, Silvius Iorga, Alexandra Tarce, Cătălin Herlo, Radu Lărgeanu, Miron Maxim, Cristian Rigman, Irina Wintze, Elena Ivanca, Angelica Nicoară, Ionuț Caras, Cornel Răileanu, Cristian Grosu, Dragoș Pop, Adrian Cucu.
Spectacolul original avea acompaniament muzical „la pian, timpane și chimvale”, cum consemnează comentatorii. Nu altfel se prezintă și montarea de la Naționalul clujean. Inspirata și neobosita Ada Milea a pigmentat textul cu melodii interpretate live de Sânziana Tarța (una din cele mai promițătoare prezențe ale noii generații de actori), acompaniată de o mică formație (chitară, trompetă, saxofon). Aplauzele entuziaste ale sălii validează atât calitatea și modernitatea liniilor melodice, dar și savoarea excepțională a textelor semnate tot de compozitoare, care comentează malițios întâmplările de pe scenă. Iată două mostre din care doar sintagma DNA lipsește, pentru a ne afla în cea mai acută actualitate:
Azi ești la guvernare / Mâine ești la închisoare / Poimâine iar la guvernare / Răspoimâine ești iar la închisoare / Răsrăspoimâine la guvernare / Azi te bag la zdup / Mâine vin și te pup.
Trăiască sclavia !…Trăiască pușcăria!…
Trăiască miliardele de hoți / Și instanța ce i-a condamnat pe toți
Familia Ubu e nemuritoare / Ne va conduce spre dezastre viitoare.
UbuZdup, în viziunea regizorală a lui Tompa Gábor pe scena Teatrului Național din Cluj, este de o tulburătoare actualitate, amplificându-și sensurile într-o paradigmă a puterii confiscate, sub atenta privire a mereu înnoitelor „garnituri” de politicieni. Sau, cum ar spune Dom’ Ubu: Libertatea e când cel ce comandă execută doar el. Libertatea e când te insubordonezi la cel mai înalt nivel.