Europenii prefera varianta unei viitoare aderari a Ucrainei la Uniunea Europeana, mai degraba decat integrarea Turciei, potrivit unui sondaj realizat in sase tari europene si publicat   de cotidianul Le Figaro. Aderarea Ucrainei a fost sustinuta de 55% dintre respondenti, devansand in topul preferintelor Rusia (50%), Turcia (45%) si Marocul (35%), potrivit sondajului realizat prin interviu telefonic, in sase tari – Franta, Germania, Italia, Polonia, Spania si Marea Britanie. Franta si Germania par a fi tarile care se opun cel mai mult unei eventuale aderari a Turciei la UE, inregistrandu-se opinii nefavorabile in proportie de 63% si respectiv 64%. Circa 77% dintre cetatenii Poloniei, tara invecinata Ucrainei, sprijina aderarea acestei tari la UE, fata de 58% dintre francezi, 60% dintre spanioli si 62% dintre italieni. Marea Britanie este singura tara membra UE care prefera aderarea Turciei. Potrivit cotidianului, ierarhia opiniilor “demonstreaza importanta pe care europenii o atribuie notiunii de apartenenta geografica, istorica si culturala la Europa”. Mediafax