Anul trecut economia Ucrainei a fost aproape de colaps după ce criza financiară a afectat sectorul construcțiilor și industria oțelului, scrie publicația KyivPost. Ucrainenii s-au înghesuit să își retragă banii din bănci, iar pe scaunele restaurantelor a început să se așeze praful după ce populația a strâns la maximum cureaua. Acum însă, economia ucraineană își revine, fiind impulsionată de cererea internațională de oțel.
Totuși experții se grăbesc să avertizeze autoritățile de la Kiev că economia este mult prea dependentă de export și că o scădere a cererii internaționale pentru oțel ar retrimite țara în criză.
Ucraina speră să aibă a doua cea mai mare creștere economică dintre statele emergente din Europa de Est în 2011, însă analiștii consideră că rata de creștere substanțială se datorează puternicelor derapaje din criză și că economia este impulsionată aproape exclusiv de creșterea prețurilor metalelor pe piețele internaționale.
Economia ucraineană este dependentă de cotația oțelului
“Economia ucraineană este expusă la ciclurile de pe piețele de mărfuri. S-a contractat intens, iar acum își revine mai repede decât celelalte țări din regiune”, crede economistul-șef al companiei de investiții din Kiev Dragon Capital Olena Bilan.
Bursele de mărfuri înregistrează creșteri datorită cererii crescute din economii emergente, cum ar fi cea chineză, dar și datorită noii infuzii de capital în economie realizată de banca centrală americană, determinând investitorii să plaseze lichiditățile ieftine în active generatoare de randamente superioare, cum ar fi instrumentele tranzacționate pe bursele de mărfuri.
Produsul Intern Brut al Ucrainei se estimează că va înregistra o creștere de 5% în 2010, urmată de un avans de 4,5% în 2011, după ce în 2009 a pierdut 15 procente. Această creștere este influențată puternic și de stabilitatea politică instalată odată cu venirea la putere a președintelui Viktor Ianukovici. Schimbarea de la vârful administrației statului ucrainean a pus capăt blocajului politic generat de disputele dintre fostul președinte Viktor Iușcenko și premierul Iulia Timoșenko.
Restaurantele din Kiev par să se reanime după ce nivelul de trai al populației a reînceput să crească. Unul dintre cele mai mari lanțuri de cafenele din capitala Ucrainei a decis să deschidă încă o unitate în acest an după ce vânzările au crescut cu 10%, iar numărul de clienți care au trecut pragul cafenelelor a urcat cu 5-7%, după ce anul trecut operațiunile se contractaseră cu 30%.
Unii ucraineni se bucură de revitalizarea economiei, alții nu
Valeri Ilin se temea că și-ar putea pierde apartamentul cu trei camere din Kiev după ce a fost în pericol să nu își mai poată plăti ipoteca ca urmare a devalorizării cu 50% a grivnei în fața dolarului la finalul anului 2008.
Acum cursul dolarului s-a stabilizat la 8 grivne/dolar și ucraineanul speră ca va reuși să returneze creditul în următorii cinci ani.
“Văd viitorul într-un mod pozitiv acum”, spune Ilin, care este căsătorit și are trei copii.
De cealaltă parte a baricadei se află pensionarii, printre care și Iaroslava Stalciuk, o fostă contabilă care își cheltuie cea mai mare parte a pensiei de 1.000 de grivne (90 de euro) pe medicamente și este nevoită să vândă țigări în centrul Kievului pentru a reuși să trăiască.
Creșterea
economică declanșează consumul
Ucrainenii încurajați de salariile tot mai mari, de stabilitatea politică și de cursul de schimb al grivnei se îndreaptă în număr tot mai mare către marii retaileri pentru a cumpăra electrocasnice, telefoane mobile și pentru a umple frigiderele cu produse scumpe. Retailul a reușit să crească cu 5,2% în primele nouă luni ale acestui an după ce în 2009 pierduse 20,7%.
Sectorul bancar dă semne de revenire după ce în 2009 ucrainenii au făcut cozi interminabile în fața băncilor pentru a-și retrage economiile și pentru a le schimba în dolari.
Inflația a atins 15,9% anul trecut, dar se așteaptă ca aceasta să scadă până la 13 procente la finalul acestui an, pentru a se reduce la 11% în 2011.
Experții consideră că Ucraina poate obține creștere economică sustenabilă doar dacă reformează economia și dezvoltă sectorul industrial și pe cel al serviciilor. Acum exporturile contabilizează 50% din economia ucraineană și mai mult de jumătate din acestea sunt reprezentate de exporturile de oțel. Ucraina este cotată în prezent pe locul 143 din 183 de state analizate într-un studiu al Băncii Mondiale care analizează ușurința cu care se fac afaceri.
Autorii studiului avertizează Ucraina că evoluția pozitivă a economiei este frânată de birocrație, de nevoia de a reforma sistemul fiscal și de legislația națională căreia îi lipsește o lege a falimentului.
Urmează reforme nepopulare
Analiștii consideră că noul președinte se va folosi de popularitatea de care se bucură în rândul clasei politice pentru a promova reforma sectorului agricol, a industriei alimentare prin promovarea investițiilor străine, dar și tăieri ale subvențiilor pe care populația le primește pentru încălzire.
Turismul este un alt sector pe care autoritățile de la Kiev intenționează să îl reformeze prin prisma Campionatului European de Fotbal din 2012, organizat în parteneriat cu Polonia.
Președintele Viktor Ianukovici a adus un plus de siguranță, dar se pregătește să anunțe un set de măsuri nepopulare