UDMR nu va vota proiectul de modificare a Constitutiei daca nu va fi inregistrat un progres “clar” in negocierile asupra pachetului de propuneri avansate de Uniune, a declarat, ieri, presedintele Marko Bela.
“Deocamdata nu formulez mesaje sau amenintari, dar daca nu vom reusi sa impunem un progres clar nu vom vota”, a afirmat Marko Bela, precizand ca acest set de propuneri este negociabil.
Potrivit liderului UDMR, votul Uniunii va depinde de bilantul negocierilor si de soarta propunerilor avansate. UDMR considera ca sintagma de “stat national” din articolul 1 al actualei legi fundamentale “nu isi are locul intr-o Constitutie europeana”, a afirmat Marko Bela.  Din acest considerent, liderii UDMR au propus eliminarea sintagmei “stat national”, insa propunerea nu a fost acceptate de nici un partid parlamentar. De altfel, aceasta este una dintre temele care nu au fost inca transate politic.
In ceea ce priveste statutul minoritatilor, Uniunea considera ca acestea trebuie recunoscute ca entitati aparte, a mai spus Marko Bela. El a precizat ca pachetul de propuneri priveste si unele dispozitii privind utilizarea limbii materne in zonele locuite de etnicii maghiari.
Votul UDMR asupra proiectului de modificare a Constitutiei este cu atat mai important cu cat pentru aprobarea sa este nevoie de voturile a doua treimi din numarul parlamentarilor. Pana acum PRM a boicotat discutiile pe aceasta tema si este de asteptat sa voteze impotriva modificarii Constitutiei.
Daca si UDMR va vota impotriva, este posibil, teoretic, ca proiectul de modificare a Constitutiei sa fie blocat.