UDMR nu va sustine proiectul Guvernului privind institutia prefectului daca acest proiect este mentinut in forma actuala, a declarat ieri presedintele Uniunii Marko Bela. “Avem o serie de retineri fata de acest proiect de lege. In aceasta forma, nu putem sa-l sustinem”, a afirmat Marko Bela. Liderul Uniunii a precizat ca UDMR nu va sustine acele propuneri care au intentia sa largeasca atributiile prefectului. “In general, suntem pentru limitarea atributiilor prefectului, pentru clarificarea acestor atributii”, a spus Marko Bela. Guvernul a aprobat, miercuri, proiectul de lege privind institutia prefectului, conform caruia Prefectul va fi inalt functionar public care va aviza numirea in functie a sefilor serviciilor publice descentralizate si va propune bugetele institutiilor descentralizate. Proiectul legislativ prevede extinderea ariei responsabilitatilor ce revin prefectului, fiind specificate domenii noi de competenta pentru prefect. Mediafax
Eveniment
UDMR, impotriva largirii atributiilor prefectului
UDMR, impotriva largirii atributiilor prefectului