Liderul UDMR, Marko Bela, a anuntat intentia sa de a propune forumului suprem de decizie al Uniunii, Consiliul Reprezentantilor Unionali (CRU) de a desemna un candidat al formatiunii la presedintia tarii, in cadrul alegerilor din noiembrie.
Marko Bela a spus ca va propune, la 25 august, cand se va reuni CRU, o astfel de strategie si si-a exprimat preferinta pentru alegerea in aceasta postura a lui Gyorgy Frunda, candidatul maghiarimii la alegerile prezidentiale si la scrutinurile din 1996 si 2000.
“Pentru ca atat alegerile prezidentiale, cat si cele parlamentare sunt in aceeasi data, un candidat propriu la Presedintie asigura o mai mare reflectare in presa. Va avea o posibilitate in plus de a-si transmite mesajul catre electorat”, a explicat presedintele UDMR.
Argumentul prezentat de liderul UDMR mai suporta cateva completari. Prima dintre ele este mobilizarea masiva a electoratului de etnie mghiara in ziua votului (este vorba despre primul scrutin al prezidentialelor, care coincide cu cel pentru parlamentare). Astfel, este mai sigura prezenta la vot a comunitatii maghiare si asigurarea pragului electoral pentru intrarea UDM in Parlament. O astfel de strategie est cu atat mai justificata, din perspectiva intereselor liderilor UDMR, de vreme ce in interiorul maghiarimii exista cateva curente politice divergente, care ameninta cu prezenta separata la alegeri. Or, in asemnea conditii, intrarea in Parlament a UDMR ar fi periclitata.
Daca privim desemnarea unui candidat maghiar la presedintia tarii din perspectiva partidelor, atunci raman deschise jocurile si negocierile pentru aliantele postelectorale, cu oricare dintre castigatori. Din punctul de vedere al relatiilor UDMR-PSD, desemnarea candidatului propriu al Uniunii la Presedintie nu ajuta candidatul partidului aflat la guvernare in primul tur. Ar fi evident, in acest caz, ca nu se mai poate vorbi despre colaborarea apropiata care s-a putut consemna in timpul alegerilor locale intre cele doua formatiuni, cand maghiarii nu si-au desemnat candidat la postul de primar (de pilda la Cluj, dar si in alte localitati unde exista populatie maghiara) pentru a-l avantaja pe cel al PSD.