Dupa ce si-a asigurat o pozitie confortabila in arcul guvernamental, UDMR revine in dezbatere cu doua teme specifice formatiunii maghiare, teme care au provocat discutii in ultimii ani: reorganizarea regiunilor de dezvoltare si infiintarea unor facultati cu predare in limba maghiara.
Marko Bela, presedintele UDMR si totodata ministru de stat in Cabinetul Tariceanu, a declarat, la sfarsitul saptamanii, ca formatiunea maghiara va incerca sa convinga Uniunea Europeana ca este nevoie de reorganizarea actualelor regiuni de dezvoltare economica din Romania.
Potrivit lui Marko Bela, viitoarea reorganizare, care este cuprinsa in programul comun de guvernare, “depinde de UE”. “Am discutat aceasta problema cu seful Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti, Jonathan Scheele, care ne-a recomandat sa convingem UE. Noi trebuie sa convingem UE ca regiunile actuale sunt prea mari. Va fi insa destul de greu”, a precizat Marko Bela, citat de Mediafax.
UDMR a criticat de mai multe ori in ultimii ani gestionarea celor opt regiuni de dezvoltare din Romania si infiintarea lor “in mod artificial”, pe considerente mai degraba administrativ-teritoriale decat economice. Uniunea maghiara s-a pronuntat in favoarea infiintarii unor regiuni de dezvoltare economica mai mici si mai functionale. La un moment dat, senatorul Gyorgy Frunda vorbea despre necesitatea a peste 20 de asemenea regiuni.
UDMR redeschide subiectul facultatilor cu predare in limba maghiara. Marko Bela afirma ca a inceput discutiile cu Ministerul Educatiei pentru infiintarea unor facultati de stat cu predare in limba maghiara in cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca.
Ministrul educatiei, Mircea Miclea respinge initiativa UDMR, aratand ca se opune “categoric” segregationismului pe criterii etnice.
Proiectul initial al UDMR, pentru care militeaza inca din 1998, isi propune infiintarea la Cluj a Universitatii Petofi Schiller. Ideea a provocat dispute in fosta coalitiei de guvernamant. Infiintarea unei universitati sau a unor facultati de stat cu predare in limba maghiara a fost sistematic blocata in Parlament de catre fostii parteneri din coalitie, PNTCD, PNL si PD in pofida amenintarilor UDMR care a pus problema iesirii de la guvernare.
mirela.luca@zf.ro
Politică
UDMR isi incearca puterea de convingere
UDMR isi incearca puterea de convingere