UDMR susține comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale pentru că astfel s-ar face economii la buget și ar fi o prezență mai mare la vot, a declarat, miercuri, pentru Mediafax, președintele Uniunii, Kelemen Hunor.
“Am atins acest subiect și într-o ședință a Coaliției și noi am spus că, din punctul nostru de vedere, este o soluție bună. Chiar noi, mai demult, am propus acest lucru, chiar în 2008, și unii au susținut, alții nu au susținut. Acum nu vreau să spun cine a susținut și cine nu”, a declarat liderul UDMR.
El consideră că există mai multe motive pentru care organizarea alegerilor locale împreună cu cele parlamentare ar fi binevenită.
“Este o chestiune economică, financiară. Faci o singură campanie și, din acest punct de vedere, pentru toată lumea este foarte limpede că, în astfel de situații, de criză financiară și economică, o singură campanie electorală înseamnă o economisire, atât în ceea ce privește bugetele locale, cât și bugetul național. Din acest punct de vedere trebuie susținută o astfel de inițiativă”, a afirmat Kelemen.
El a arătat că un alt aspect pozitiv îl reprezintă mobilizarea oamenilor la vot.
“Intenția noastră este să fie participare cât mai largă la alegeri, indiferent dacă vorbim despre alegeri locale sau parlamentare. De obicei, la alegerile locale participarea este mai bună. Dacă o comasare a acestor două alegeri înseamnă o mobilizare mai bună, eu cred că am atins scopul de a asigura o participare cât mai largă la alegerile locale și parlamentare”, a explicat președintele UDMR.