Ministrul Dezvoltării și Turismului, Elena Udrea, președinte al PDL București, a declarat la emisiunea “După 20 de ani”, difuzată duminică la ProTV, că în acest moment nu se mai discută despre schimbarea premierului Emil Boc și nu există o discuție concretă despre remaniere guvernamentală, informează Mediafax.
Întrebată dacă este nevoie de o remaniere a Guvernului, Elena Udrea a declarat la Pro TV că este nevoie de un ministru al Muncii, dar se va respecta termenul constituțional în această privință.
Ea a adăugat că probabil va exista o analiză a activității miniștilor, care trebuie făcută periodic.
“Dacă se va constata că erau ministere unde se putea mai mult, mai bine, și un ministru nou poate să facă lucrurile în așa fel încât rezultatul să fie mai bun, probabil că se va trece la remaniere. Nu avem în acest moment nicio discuție concretă legată de remanierea unui ministru din actualul Cabinet, însă nici nu este exclus ca lucrul acesta să se întâmple”, a spus ministrul.
Udrea a mai afirmat că premierul poate să facă, peste vară, o astfel de analiză și să decidă dacă cineva trebuie înlocuit, precizând însă că că acest lucru ține exclusiv de șeful Guvernului.