Uniunea Europeană intenționează să impună băncilor pierderi de 50% din valoarea datoriilor grecești, dar acestea nu sunt dispuse să accepte un writedown (reducere a valorii contabile a activelor) mai mare de 21%, stabilit în vară odată cu cel de-al doilea bailout oferit Greciei.
Liderii politici europeni lucrează la un plan în cinci puncte prin care vor să rezolve criza datoriilor Greciei, să susțină băncile, să reducă diferențele de competitivitate dintre economiile europene, să suplimenteze resursele mecanismului european de stabilitate financiară (EFSF) și să modifice legile fundamentale ale Europei pentru a îmbunătăți guvernanța economică.Pe de altă parte, constrângeri de ordin tehnic, politic și legal îngreunează remedierea crizei, în timp ce investitorii și politicienii din întreaga lume pun o presiune tot mai mare pe liderii europeni pentru a lua o decizie până la summit-ul din Bruxelles care va avea loc duminică.
Mai mult, directorul general al International Institute of Finance (IIF), Charles Dallara, avertizează că majorarea pierderilor suportate de deținătorii de obligațiuni grecești peste procentul de 21% convenit în vară i-ar determina pe investitori să vândă datoriile suverane ale altor membri din zona euro și ar destabiliza moneda unică, conform Financial Times.
