Uniunea Europeană a pornit cea mai agresivă ofensivă din istoria financiară modernă a Europei împotriva exceselor bancherilor, parlamentarii europeni și guvernele stabilind un acord prin care bonusurile angajaților băncilor sunt limitate la cel mult dublul salariului fix. Înțelegerea obligă, de asemenea, ca începând cu anul 2015 toate instituțiile de credit din UE să raporteze profiturile, subvențiile și taxele realizate în fiecare țară unde au activități.
Acordul, convenit în negocierile privind modalitatea de implementare a reglementărilor “Basel III” – noul regulament internațional privind sectorul financiar care are ca scop evitarea unei noi crize financiare – este provizoriu și va trebui aprobat de guvernele și parlamentele naționale, însă comisarul european pentru servicii financiare Michel Barnier crede că nimeni nu va respinge acest compromis.
“UE are acum cea mai dură abordare dintre piețele majore în privința remunerațiilor bancherilor. Poate că băncile obțin multe compromisuri legislative, dar bancherii vor plăti pentru acestea prin pachetele lor de bonusuri”, apreciază Karen Shaw Petrou, analist la Federal Financial Analytics din SUA. Compensațiile financiare variabile, extrasalariale, ale bancherilor vor fi limitate la 100% din salariul fix, cu posibilitatea de creștere până la maximum 200% din salariu dacă majoritatea acționarilor acceptă, scrie Financial Times. Noile reguli introduc, de asemenea, mecanisme care limitează cumularea excesivă de credite și noi rezerve-tampon de capital pe lângă cerințele minime standard.
Prin limitarea bonusurilor, UE încearcă să transforme băncile din mașini de făcut bani în afaceri utile economiei, notează Bloomberg.
“Esențialul este că începând cu 2014, băncile europene va trebui să pună deoparte mai mulți bani pentru a fi mai stabile și pentru a se concentra mai mult pe afacerile de bază, mai ales pe finanțarea economiei, a afacerilor mici și mijlocii și a locurilor de muncă”, a explicat parlamentarul austriac Othmar Karas, care a condus echipa de negociere a PE.
Limitarea bonusurilor, în ton cu furia populației față de bănci
Limitarea vine în contextul în care opinia publică este tot mai înfuriată de remunerațiile mari primite de bancheri ale căror bănci au fost salvate de stat sau sunt implicate în scandaluri privind manipularea dobânzilor, spălare de bani și inducerea în eroare a clienților.
Criticii spun că bonusurile mari i-au încurajat pe bancheri să-și asume riscurile excesive care au dus la prăbușirea băncilor și la declanșarea crizei financiare globale. Planurile privind transparența financiară, care nu vor excepta subsidiarele europene ale băncilor din alte regiuni, vor fi implementate după ce efectele potențiale ale acestora, în special asupra competitivității sectorului corporate european, vor fi evaluate de Comisia Europeană.
Prin acordul privind regulile de la Basel, UE depășește SUA în progresul făcut în implementarea standardelor internaționale, publicate în 2010 în efortul de a preveni repetarea crizei financiare care a urmat colapsului băncii americane de investiții Lehman Brothers.
Autoritățile de pe ambele maluri ale Atlanticului au ratat termenul limită din ianuarie pentru începerea implementării regulilor Basel III, care triplează rezervele de bază pe care băncile trebuie să le dețină pentru a amortiza pierderile.
Lovitură imparabilă pentru Londra
Deși nu afectează libertatea autorităților naționale de a cere băncilor mai mult capital -prioritatea Marii Britanii în negocieri, decizia reprezintă o lovitură pentru Londra, care a încercat să prevină limitarea prea dură a salarizării în domeniul bancar pentru a-și apăra poziția de centru financiar global. Impactul înțelegerii asupra Londrei va fi însă limitat de tratamentul favorabil acordat compensațiilor financiare pe termen lung dependente de sănătatea băncii, precum plățile în acțiuni sau obligațiuni.
Bancherii au avertizat că reducerea bonusurilor va limita capacitatea băncilor de a atrage angajați de top și aduce sectorului bancar un dezavantaj de competitivitate.
De asemenea, Confederația Industriei Britanice a atenționat că limitarea bonusurilor se va traduce prin salarii de bază mai mari și slăbirea legăturii între performanță și răsplată.
Între 2008 și 2009, țările UE au înjectat 2.000 miliarde de euro în bănci, iar colapsurile bancare au stat la baza crizei datoriilor guvernamentale care a urmat.