Seful comisiei comerciale a Uniunii Europene a propus Statelor Unite ale Americii sa nu ceara Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC) investigarea subventiilor primite de Airbus si Boeing, a declarat purtatorul de cuvånt al Comisiei Europene, Claude Veron-Reville. a??Ceea ce sugeram este o solutie de mijloc. Nu se pune problema ca Airbus sa renunte la subventii, in timp ce Boeing doar evalueaza situatiaa??, a precizat oficialul european. In luna ianuarie, oficialii de la Washington si cei ai celor 25 de state membre ale UE au decis sa renunte la procesul intentat la OMC pentru a negocia reducerea ajutoarelor de stat oferite celor doua companii. Gruparea europeana s-a oferit sa reduca ajutoarele Airbus cu aproximativ o treime pentru a ajunge la o intelegere preliminara, urmånd ca apoi sa elaboreze un plan de eliminare a subventiilor. Insa SUA au insistat ca trebuie oprite toate imprumuturile acordate Airbus, ceea ce a fortat UE sa ceara o lista cu toate ajutoarele primite de Boeing. Negocierile au stagnat in luna martie, iar termenul stabilit pentru 11 aprilie privind stabilirea unor directii clare a fost depasit. Mediafax
Business Internaţional
UE face noi propuneri SUA in cazul Airbus vs. Boeing
Seful comisiei comerciale a Uniunii Europene a propus Statelor Unite ale Americii sa nu ceara Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC) investigarea subventiilor primite de Airbus si Boeing, a declarat purtatorul de cuvånt al Comisiei Europene, Claude Veron-Reville