“Cerem Guvernului să-și îndeplinească promisiunile și anunțurile făcute la negocierile cu opoziția”, a declarat Delegația UE la Kiev, într-un comunicat.

“Negocierile este necesar să continue”, a continuat ea.

La finalul negocierilor de sâmbătă, președintele Viktor Ianukovici a propus postul de premier opozantului Arseni Iațeniuk și pe cel de vicepremier fostului boxer Vitali Kliciko.

Ianukovici s-a declarat totodată pregătit să discute o revizuire a Constituției vizând să cedeze Guvernului o parte a puterilor președintelui.

Liderii opoziției, care reclamă alegeri prezidențiale anticipate, s-au declarat hotărâți să continue mișcarea de protest atât timp cât cererile lor nu sunt acceptate.

UE și-a exprimat, în plus, “îngrijorarea față de deterirorarea situației drepturilor omului”, denunțând “arestări ale unor persoane rănite în fața unor clinici, mai multe cazuri de dispariție și tortură”.

“Încetarea acestor practici este o condiție preliminară în vederea restabilirii încrederii între Guvern și societate”, a subliniat Delegația.

UE s-a adresat și opoziției, îndemnând-o să “mențină caracterul pașnic al manifestațiilor și să se disocieze în mod clar de toți cei care au recurs la violență”.

Bruxelles-ul își multiplică contactele în dosarul ucrainean. Comisarul european pentru Extindere Stefan Füle s-a întâlnit vineri cu președintele și reprezentanți ai opoziției. Șefa diplomației europene, Catherine Ashton, este așteptată la Kiev joi și vineri.