Comisia Europeană a lansat o serie de propuneri ce vizează impunerea de taxe în statele membre care să meargă direct în bugetul comunitar, inclusiv o posibilă taxă pe valoarea adăugată (TVA) la nivel european, relatează BBC News.

Propunerile nou-lansate fac parte dintr-un pachet de opțiuni pentru identificarea de noi surse de venituri pentru bugetul Uniunii Euro­pene.
Janusz Lewandowski, comisar al UE pe probleme de buget, a declarat pentru pri­ma dată în luna august a acestui an că dorește ca sta­tele membre ale Uniunii să ia în considerare posi­bili­tatea de a permite UE im­pu­nerea unor taxe directe.

În mod tradițional, gu­ver­nele naționale sunt cele care impun taxe în cadrul Uniunii Europene.

Cele 27 de state membre ale UE plătesc o contribuție fixă la bugetul Uniunii, în funcție de PIB-ul acestora și un procent din TVA locală. În cadrul procesului de revizuire a bugetului UE, comisia a propus “opțiunea reducerii contribuțiilor statelor membre și introducerea progresivă a uneia sau mai multor noi resurse”.
“Posibilele variante pentru noile resurse ar putea fi un procent dintr-o tranzacție financiară sau o taxă pe activități financiare, licitații cu certificate CO2, o taxă la nivelul UE pe transportul aerian, o rată separată a TVA, un procent dintr-o taxă pe energie sau dintr-o taxă pe profi­turile companiilor”, se arată în do­cumentul comisiei.
Cu câteva luni în urmă, Franța, Germania și Marea Britanie și-au exprimat opoziția față de ideea impunerii unor taxe directe de către UE.

Pierre Lelouche, secretar de stat francez pe probleme euro­pene, a declarat că ideea impunerii unor astfel de taxe vine într-o perioadă “total nepotrivită” și că Uniunea ar trebui să se gândească la reduceri acum.
Trezoreria britanică a anunțat că Marea Britanie consideră că impunerea de taxe este o problemă pe care statele membre o stabilesc la nivel național.
Totuși, oficialii Austriei și Belgiei au adoptat o atitudine pozitivă față de o astfel de propunere.

Subiecte #TVA europeană