Investițiile în teren agricol vor aduce în viitorul apropiat câștiguri de 12% anual ca urmare a creșterii cererii pentru alimente la nivel mondial, potrivit estimărilor TIAA-CREF, cel mai mare fond de pensii private destinat mediului academic din Statele Unite cu active de 470 de milioane de dolari.

Acest fond de pensii private a investit deja 2,5 miliarde de dolari în 600.000 de hectare de teren agricol în Statele Unite, Brazilia și Australia.

“Ne putem dubla cu ușurință suprafața de teren pe care o deținem în acest moment”, a spus Jose Minaya, director executiv al TIAA-CREF, citat de Bloomberg.

Plasamentele în teren agricol au atras în ultimul timp și interesul unor mari investitori precum George Soros. Atractivitatea achizițiilor de teren agricol este motivată de faptul că prețurile alimentelor se află la nivel record pe piețele internaționale ca urmare a creșterii populației. Datele ONU arată că la nivel mondial numărul total al populației va atinge în 2050 circa 9 miliarde de oameni, un plus de 2 miliarde față de prezent.