De ani de zile, se tot încearcă o reconstrucție. Fără prea mare succes. Pe strada Stravopoleos, după ce-au decopertat-o, muncitorii trag de timp printre maldărele de noroaie. Pe o singură stradă, muncitori de la trei firme stau. Strada Pasajul francez. Un muncitor butonează telefonul, în timp ce colegii săi sprijiniți în lopată poartă o discuție. La vederea noastră, simulează un soi de activitate.
În orice oraș, turiștii vor să vadă centrul. În centrul Bucureștiului, doar câteva străzi au fost scoase la lumină. Doar străzile, nu și casele sau fațadele. În lipsă unor alternative, toată lumea se înghesuie la terase pe doar trei-patru străduțe. Aici e toată viața din centrul istoric al capitalei. În spatele fațadelor scorojite, descoperi o altă lume, desprinsă dintr-un alt secol. Dincolo de partea spălată, se ascunde o lume mizeră. La doi pași de bulevardul principal care face legătură între Universitate și Unirii, e un dezastru.
Casa din Blănari, numărul 2, cândva o bijuterie arhitectonică, a fost ocupată abuziv de mai multe familii. Nimeni nu-i deranjează. Și pe Gabroveni, mai multe case sunt ocupate abuziv. Toți susțin că imobilele ocupate aparțin patriarhiei, și că au acordul preoților pentru a locui aici.
Pe strada din fața casei lor, lucrările au fost întrerupte. De ani de zile, pe șantierul din centrul istoric domnește aceeași atmosferă: se stă. În 2008, am început să urmărim evoluția străzii Lipscani, o stradă gri, mizerabilă, plină de gropi și noroi. Magazinele care nu erau închise aveau același obiect de activitate. Rochii de mireasă. Un miros greu învăluia toată strada. Pe un teren viran, într-o baracă, printre maldăre de gunoaie, locuia domnul Bugă. În 2008, strada Lipscani figura în analele primăriei că fiind în lucru.
Acum trei ani, într-un magazin de stofe și încălțăminte l-am găsit
pe Ștefan Ghițescu, cel vechi vânzător din centrul capitalei. Cu
domnul Ghițescu am luat la pas Lipscaniul.
Centrul istoric al capitalei cuprinde aproape 60 de străzi și peste 500 de imobile. Reabilitarea lui a fost promisă de toți primarii capitalei. Pe proiecte și studii s-au cheltuit milioane de euro. Abia în 2006 se semnează un contract cu o firmă spaniolă pentru repararea a doar 16 străzi cuprinse “în zona pilot”. 25 de milioane costa lucrarea și avea termen de finalizare la mijlocul lui 2008. Reabilitarea nu cuprindea și clădirile sau fațadele. Un proiect măreț al primăriei prevedea că după străzi vor fi refăcute fațadele. A rămas doar un proiect. Cam așa ar fi trebuit să arate centrul istoric la final. Apare o problemă: sub pământ sunt găsite urmele vechiului oraș. Vine însă repede rezolvarea: acoperim totul cu sticlă.
“Îmi doresc cu tărie să se realizeze acest proiect. Va schimba fața Bucureștiului”, declara primarul Capitalei, Adrian Videanu. Și oamenii încep creadă.
La începutul lui 2008, gropi uriașe găseai în toată zona pilot, iar muncitorii nu păreau dispuși să le acopere prea curând. Cu toate acestea, primăria plusează și aruncă în joc alte 9,7 milioane de euro. Dar în ritmul în care se lucrează, va mai dura încă 20 de ani.
Lentoarea de pe șantier e pe pusă pe seama arheologilor. Fiecare zid descoperit trece prin multe etape de cercetare. Cu arheologi puțini și fără o coordonare bună a lucrărilor, totul se blochează în centrul istoric.
Bogdan Mocanu era director al firmei de construcții spaniole.
Și-a dat demisia între timp. Firma avea doar numele spaniol, în
rest, totul era românesc. Mocanu recunoaște acum că nu se lucra din
cauza descoperirilor arheologice, darși a muncitorilor pe care îi
angajase. “În banii pe care i-a avut, SEDESA nu și-a permis
muncitori specializați în România. În primul rând nu sunt, și când
sunt, sunt foarte scumpi”, declara Bodgan Mocanu. Așa că muncitorii
ieftini mai mult dormeau. Primăria plătea însă milioane de euro.
În vara lui 2008, pe când la primăria capitalei, l-am dus pe candidatul Sorin Oprescu să vadă zona și să-i auzim planurile. Mai mult, cu o zi înainte de alegeri, la ProTv, candidatul Oprescu a semnat un angajament în care scrie: “Finalizarea completă a trei artere de promenadă – Smârdan, Lipscani, Șelari – din centrul istoric. Cu toate utilitățile comerciale de agrement.” Termenul a expirat la 11 iulie 2011.
Strada Lipscani a fost pavată cu piatră. Pe Smârdan, o stradă terminată înainte ca Sorin Oprescu să ajungă primar, au apărut terase. Este cea mai animată stradă din Centrul istoric. Strada Șelari, în 2008, a treia de pe lista candidatului Oprescu, e un șantier cu gropi și muncitori care se întind și cască plictisiți. Cu greu se poate trece pe aici.
Am încercat să discutăm cu primarul Oprescu despre soarta centrului istoric, în luna mai. Apărat de staful său, primarul se ferește acum să vorbească. În angajamentul care a expirat, Oprescu promitea să facă trei străzi – și nu două, așa cum spune astăzi.
Așadar, arheologii sunt de vină pentru felul în care arată centrul istoric. În 2008, primarul Oprescu, nemulțumit de stadiul lucrărilor, a reziliat contractul cu firma spaniolă care lucra în centrul vechi. Angajează o altă firmă doar pentru consultanță și management în zonă. Pentru asta plătește un milion șase sute de mii de euro. Noul consultant se pune pe treabă și ajunge în cele din urmă la concluzia că firma spaniolă nu a făcut mare lucru în centrul vechi. Pe majoritatea străzilor, stadiul lucrărilor este zero la sută. Primăria a plătit însă spaniolilor 9 milioane de euro, fără TVA, iar acum se judecă la Paris. Primăria le cere daune de 12 milioane de euro. Reprezentanții firmei spaniole, care între timp și-a schimbat numele, nu au vrut să comenteze. Spun că mai au să primească de la primărie 14 milioane de euro.
În locul spaniolilor, primăria a angajat alte firme. Dar și acestea stau.
Sub tot centrul istoric este un alt oraș, orașul vechi. Oriunde sapi, dai de un zid. Și de fiecare dată lucrările se blochează. Și pe strada Poștei și pe Gabroveni. Toate par abandonate, lăsate să fie bătute de ploaie.
În toată zona-pilot am găsit un singur arheolog. Manucu Adameșteanu răspunde de lucrări. Am încercat să-l contactăm, dar nu a fost de găsit.
Trist este că, de ani de zile, zidurile vechiului oraș au blocat
lucrările la noul oraș, noul centru istoric. Și mai trist este însă
faptul că toate aceste descoperiri nu sunt puse în valoare. În
acesta zonă, ani la rând, bucureștenii au trecut pe o pasarelă
peste zidurile istorice importante. Atât de importante, încât acum,
peste ele, se află o parcare.
Singura descoperire arheologică pusă în valoare este aici, în fața Băncii Naționale. Nu există însă niciun panou, nicio informație, ca să știm despre ce este vorba.
Acum și zidul de pe strada Stravopoleos este acoperit cu pământ.
Staful primarului ne-a trimis un document cu realizările din șantier. Până acum, șase străzi sunt finalizate. Despre clădiri și fațade, nimeni nu suflă o vorbă. Pe Șelari, chiar deasupra postului de poliție, într-o casă a primăriei, am găsit un decor de film de groază.
Familia Cristinei Hasimoto, fostă dansatoare în Japonia, trăiește în mizerie. Totul pleacă, spun ei, de la canalizarea tăiată de vecini. O casă construită în 1850 este transformată acum într-un morman de gunoaie, folosite iarna pe post de combustibil pentru sobe. Familia Hasimoto are vedere chiar la stradă și ascunde mizeria din casă cu pături. Alte clădiri au fost acoperite cu placaj.
Puțină lume știe că, în spatele uneia dintre clădirile acoperite acum de placaje, în noaptea de 23-24 ianuarie 1859 s-a hotărât Unirea dintre Țara Românească și Moldova. În hotelul Concordia, în apartamentul numărul 5, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor al României. Nimic nu mai amintește de luxul hotelului de odinioară. Aici s-a locuit abuziv ani la rând. Grigore Miu este acum proprietarul acestui loc. În vremurile de glorie, hotelul avea 90 de camere. De mai bine de un an, Miu așteaptă aprobări de la primărie pentru a reface clădirea. Fostul hotel Concordia este monument istoric. Chiar dacă stă să cadă, oficialii tărăgănează aprobările.
Grigore Miu deține o parte din centrul istoric: Concordia. Apoi nr. 33, 27 și numărul 17. Ele au fost apartamente și vor rămâne apartamente de locuit. Încă din 1994, Grigore Miu a pus ochii pe casele din centrul istoric. Pe fiecare în parte a pozat-o.
În zona-pilot a centrului istoric sunt 105 imobile dintre care 54 sunt în litigiu. Nu se știe clar cine este proprietarul și, prin urmare, nici cine trebuie să le repare.
Puține case au fost consolidate. Profitând de lipsa de autoritate a primăriei, mulți nu țin cont de linia arhitecturală a zonei. Tot ce mișcă în centrul vechi se întâmplă cu acordul primăriei.
Pe Ștefan Ghițescu l-am găsit în același loc pe Lipscani. Doar că prăvălia filmată acum 3 ani a fost transformată în restaurant. În locul barăcilor în care locuia domnul Bugă au apărut ruine, acoperite acum de gunoaie. În spatele gardului care anunța vremuri bune pentru Lipscani, e tot mizerie. Gunoaiele acoperă descoperirile arheologice. Și domnul Ghițescu se ceartă cu primăria pentru o casă de pe Lipscani. “Cineva este interesat ca toate casele astea care sunt ale primăriei să nu fie conservate, ci ținute în starea de acum. Și, la mometul potrivit, să le ia, ei, gașca lor.”
Arhitectul-șef al Bucureștiului cunoaște bine povestea centrului istoric, dar spune că ar trebui să fie modificate vreo 80 de legi pentru a rezolva problema. Totul plecă de la proprietate. “Ne-am trezit cu mulți proprietari din care foarte mulți nici măcar nu sunt în stare să întrețină o proprietate, deci asta a fost politică, din păcate. Și sunt proprietari.”
Moștenitorii celebrului magazin București au vândut magazinul
acum un an. Surse din primărie spun că prețul ar fi sărit de 4
milioane de euro. Acum, magazinul este la mâna căutătorilor de fier
vechi. Totul a fost distrus.
Pe o altă stradă, un alt loc părăsit. Cândva, aici a fost o fabrică. Acum este un loc preferat de drogați.
97 de imobile sunt trecute în categoria monumentelor istorice. Printre ele și hanul Gabroveni. Construit în 1804, hanul s-a dărâmat la curemurul din 77. Ani de zile a fost groapă de gunoi. Acum sunt bani pentru refacerea lui dar, de mai bine de un an, se așteaptă aprobări și se întocmesc hârtii.
Doar pe câteva străzi, centrul istoric a prins viață.
Seara, printre gropi și noroaie, un val de turiști și bucureșteni vine spre aceste locuri.
Bucureștiul a fost primul oraș din lume care a introdus iluminatul pe străzi cu gaz lampant. Acum, pe multe străzi din centru, noaptea e beznă totală. Neluminate și pline de gropi și de praf, străzile neasfaltate sunt aproape pustii noaptea. Puțini turiști se încumetă să intre pe aici, asta spre nemulțumirea celor care au baruri în zonă. Iar din curțile întunecate apar indivizi dubioși.
Edilii se laudă cu străzile terminate până acum. În cinci ani, au fost finalizate șase străduțe, câte o stradă și un pic pe an . În tot centrul istoric sunt 60 de străzi, iar în acest ritm nu vom apuca să le vedem gata. În alte țări, orașele își scot bugetul doar din turismul în zonele istorice. La noi, toată lumea stă și așteaptă: primar, arheologi, muncitori, proprietari. Lăsăm în ruină și mizerie un centru încărcat de istorie, care ne reprezintă.
Reportaj difuzat de Protv in emisiunea “România, te iubesc!”
din 29 mai 2011
