Arta digitala pare sa ramana in Romania un subiect controversat.
Daca in media inca se vehiculeaza apoftegme potrivit carora sub acest nume s-ar ascunde o arta prestata cu degetele, scena artistica nu se lasa mai prejos supraapreciind galerii de talia celei vernisate cu pompa si VIP-uri “glamouroase” (Catalin Botezatu & CO) pe Mihai Eminescu 115, spatiu care, in spatele unor declaratii generoase, ascunde un program curatorial modest, o panotare imbacsita si o oferta de lucrari incadrabile mai curand ilustratiei si graficii publicitare decat unei estetici a noilor medii.
O lucrare realizata pe panza nu implica in mod necesar autenticitatea unui demers artistic, iar o imagine inregistrata de obiectivul unei camere fotografice nu garanteaza o fotografie, similar printurile sau manipularile digitale sunt incapabile sa ofere o certificare digital art. Cu atat mai putin atunci cand nu se reuseste o vehiculare a conceptelor proprii mediului: interactivitate, imersie, lumi virtuale, structuri neliniare, scenariu deschis, opera colectiva, copie identica sau superioara originalului. In spatele optiunii imediate de abordare a mediului digital ca tool (unealta), se gaseste un nou mod de a intelege arta, o noua estetica si interferentele acesteia cu artele traditionale. Oricat de paradoxal ar parea, radicala lipsa de convergenta digitala inregistrata de colectii decorative de printuri, precum cea propusa recent de Galeria 115, coexista cu reusite autentice ale artistilor ce abordeaza tehnici traditionale. In sprijinul acestei afirmatii vine expozitia Personal Computer vernisata de Florin Ciulache la Galeria Posibila, un demers suta la suta inscriptibil in sfera esteticii digitale. Proiectul presupune o serie de panze realizate intr-o tehnica impastata ce contrasteaza cu suprafata lisa, impersonala a imaginilor digitale standard, fie ele printate sau afisate pe o plasma. Tusa groasa de ulei dovedindu-se o afirmare, riscanta si incapatanata, a unui punct de vedere propriu intr-o lume a stereotipiei si a inflatiei de imagini redundante. Panzele constituie o colectie de interfete utilizator-masina (ferestre specifice mediului Windows), mai exact o colectie de experiente, usor traumatizante, ale utilizatorului PC Florin Ciulache. Mesajele de eroare, limbajul automat, algoritmic si implacabil sunt multiple probe ale unei stari de fapt: lipsa dialogului intr-o societate informationala alienata. Chiar daca reluarea in ulei a unor ferestre albastre, afisate de computer a fost incercata si de alti artisti contemporani, contextualizarea propusa de proiectul Personal Computer este cu totul inedita. Fara a mai dezbate marturisirile artistului cu privire la saturatia de albastru suferita de atelierul sau in cursul procesului de gestatie a acestei serii de lucrari, ma refer aici doar la faptul ca expunerea panzelor a presupus zugravirea peretilor de la Galeria Posibila in acelasi albastru by default, culoare implicita mediului Windows si computerelor personale, si de asemenea la protocolul servit publicului, compus din prajituri albastre, capabile de a interactiona cu vizitatorul, colorandu-i buzele in respectiva nuanta molipsitoare. In concluzie, expozitia lui Florin Ciulache constituie un exemplu reusit de imersie intr-o lume virtuala, fara interventia directa a tehnologiei digitale si, in acelasi timp, o dovada ca uleiul, tot mai competitiv pe piata noilor medii, poate sta la baza fabricarii de lucrari conceptual echivalente still-urilor video sau key-frame-urilor unei animatii computerizate.