Talentul pentru literatura funebra a expirat, in familie, odata cu bunicul meu. Acesta, invatator intr-un sat din Subcarpatii Buzaului, devenise, contextual, un inspirat autor de necroloage, un mic Bossuet local. Panegiricele sale se constituiau intr-un veritabil trend de uz funerar. Daca te respectai, iti tocmeai din vreme nu doar loc privilegiat in cimitir, ci si discurs de Boerescu. Astfel, destul de des in vacante, vedeam cum ne intrau pe poarta tot felul de oameni doldora de biografii reale sau inventate, ale lor sau ale apropiatilor lor. In majoritate, era vorba de oameni inca in putere, care nu vedeau in cimitirul satului o destinatie de travel imediata. Dar, pentru orice eventualitate, ei veneau sa livreze informatiile pentru un necrolog emotionant, bine ticluit. Bunicul meu le consemna cu acribie povestile intr-un caiet gros… desi, mai apoi, doar foarte arareori consulta catastiful atunci cand ceasul destinului, substituit de clopotnita bisericii, vestea evenimente negre. Se pare ca, dincolo de detaliile prozaice ale unei vieti destul de banale, fictiunea funerara producea un cu totul alt efect, savurat cum se cuvine de corul bocitoarelor profesioniste sau de ocazie…
Geniul textelor cu ferpar nu mi s-a transmis. Imi amintesc ca Laurentiu Ulici chiar m-a certat, in capela de la Ghencea Militar, pentru ca nu am vrut sa rostesc un cuvant de adio la mormantul lui Cristian Popescu, primul disparut dintre nouazecisti. In general, in asemenea momente triste, am incercat sa bravez, eludand subiectul si pedaland absurd pe teme fara nici un fel de legatura, ba chiar contraindicate dezastrului emotional pe care il traversam. Unii, de pilda LaMartine (Mircea), ar zice ca asa sunt eu, de prost-gust! Imi asum dinainte acest posibil repros si nu vreau decat sa va anunt tema acestui articol al meu: “Grasimea. O apreciere a unui ingredient rau inteles”, sensibila monografie de Jennifer McLagan (autoare si a bestsellerului culinar intitulat – fara nici o legatura cu consideratiile mele anterioare – Oase), recenzata, pe www.boston.com, de T. Susan Chang. Teza autoarei, care, atentie, provine dintr-o cultura ce nu cunoaste satisfactiile estetice provocate de pomana porcului, este ca, departe de a fi elemente nocive pentru sanatate, grasimile (de la unt la untura sau de la slanina la jumari) reprezinta veritabile delicii ce nu merita ratate de nici un stil de viata…
La adio, tu!
 
 

Subiecte #"mancare#criza#faliment