“A fost foarte strânsă, dar îi voi da un avantaj ușor președintelui”, comentează John Pitney, profesor de științe politice la Universitatea Claremont McKenna, subliniind în același timp că, în opinia lui, acesta nu este “genul de dezbatere care poate schimba o mare parte din electorat (…) Nu mai sunt prea mulți alegători indeciși”.
Experții au opinii împărțite cu privire la învingătorul din această întâlnire dar toți recunosc, precum Karlyn Bowman, de la centrul de cercetare conservator American Enterprise Institute că “Barack Obama a revenit”.
“A fost cea mai bună dezbatere din cariera lui Barack Obama”, admite Jennifer Lawless, directoare la Institutul femeilor în politică al American University și fostă candidată democrată.
Ambele sondaje, realizate imediat după dezbatere de către posturile de televiziune CNN și CBS, ofereau din partea telespectatorilor un ușor avantaj președintelui.
“Republicanii vor fi dezamăgiți că Romney nu l-a bătut, iar democrații vor fi asigurați că președintele este la 100%”, notează Linda Fowler, profesor la Universitatea Dartmouth.
Atitudinea președintelui, care a fost în largul său în dialogul cu publicul, s-a deosebit clar de comportamentul său la Denver, la 3 octombrie. De asemenea, el și-a întrerupt mai ușor adversarul, replicându-i: “nu este adevărat”.
Când a oferit un răspuns privind atacul asupra consulatului american din Benghazi, în Libia, cu privirea fixată spre ochii adversarului său, Barack Obama a denunțat comentariile “insultante” ale lui Mitt Romney, stând în picioare la câțiva metri de el.
Femeile au primit o atenție specială din partea candidaților, o categorie importantă a electoratului, după ce Romney a recuperat procente importante în rândul electoratului feminin în ultima lună.
Acesta a amintit că a angajat o colaboratoare pe când era guvernator al statului Massachusetts, în perioada 2003-2007, și a spus că a adaptat programul de muncă pentru unele dintre ele ca să reușească să se ocupe de copiii lor.
“Am două fiice și vreau ca și ele să aibă tot atâtea oportunități precum fiii altora”, a declarat Barack Obama, după ce a menționat măsurile de egalitate salarială adoptate în mandatul său.
În urma acestor replici, Jennifer Lawlles apreciază că, “după această seară și în conformitate cu acoperirea mediatică care i-a fost oferită, Barack Obama își va recăpăta avansul în rândul electoratului feminin”.
În sala de presă, la Universitatea Hofstra, apropiații lui Obama par mai triumfători decât anturajul lui Mitt Romney, situație total diferită față de prima dezbatere din Denver, când consilierilor președintelui le-au fost necesare mai multe minute pentru a veni în fața presei.
Recunoscând că Mitt Romney nu l-a învins pe președinte, Eric Fehrnstrom, un consilier al său, insista asupra faptului că “prima dezbatere a schimbat traiectoia cursei. Nu cred că această seară schimbă ceva”.
Media ultimelor șapte sondaje arată o egalitate la nivel național. “Vom avea nevoie de o altă dezbatere pentru a clarifica” situația, concluzionează Steffen Schmidt, profesor la Universitatea din Iowa.
Ultima dezbatere, consacrată politicii externe, va avea loc luni la Boca Raton, în Florida. De atunci vor rămâne 15 zile până la scrutinul de la 6 noiembrie.