Cu toate că de-a lungul timpului mașinile de scris au fost excluse din vest, în India au rămas populare. Godrej&Boyce, ultima fabrică de mașini de scris din lume, care are sediul în Mumbai, India își va închide porțile, informeaza PCMag.com. Godrej&Boyce a oprit producția în 2009, și acum inventarul lor a scăzut la 500 de mașini, majoritatea având inscripționate pe ele limbaj arab. În anii ’90 compania producea în jur de 50.000 de mașini de scris pe an, o treime din totalul produs în India, de 150.000 de unități.

“De la începutul anilor 2000, computerele au început să domine”, a declarat Milind Dukle, directorul general Godrej&Boyce. “Toți producătorii de mașini de scris au oprit producția, cu excepția noastră. Până în 2009, produceam în jur de 10.000-12.000 de mașini pe an”, a completat acesta.