“Acest roman va exploda ca un proiectil diabolic și va fi citit
cu înfrigurare și peste o sută de ani”, scria Allen Ginsberg despre
prima carte a lui Hubert Selby Jr. La peste patru decenii de la
publicare, “Ultima ieșire spre Brooklyn” confirmă spusele poetului
american. Suscitând reacții extreme încă de la apariție, de la
contestări furibunde la venerație pură și necondiționată, “Ultima
ieșire…” aduce pentru prima oară la lumină universul
dezmoșteniților Americii, o lume trezită din Marele Vis American la
realitatea crudă și fără speranță. Din ea fac parte Tralala,
prostituata care își ratează unica șansă la fericire, Harry,
muncitorul ce descoperă în timpul unei greve adevăruri de
neconceput despre sine, Georgette, travestitul condamnat la iubiri
sordide, Vinnie, bătăușul fără scrupule pentru care suferința
celorlalți este singurul divertisment. O carte de intensitate
dostoievskiană, populată de efigiile unei umanități pentru care
alcoolul, drogurile și violența sunt singurele soluții și
perspective, <<Ultima ieșire spre Brooklyn>>
reprezintă, alături de romanele lui Burroughs și Kerouac, actul de
naștere al unei noi literaturi.
“Ultima ieșire spre Brooklyn” va apărea la editura Humanitas
Fiction, în traducerea lui Adrian Buz.
Tralala
Scula-mă-voi, mi-am zis, și-n târg voi alerga, pe ulițe,
prin piețe, amănunțit voi căuta pe dragul sufletului meu. L-am
căutat, nu l-am mai aflat.
Întâlnitu-m-am cu paznicii, cei ce târgul străjuiesc. “N-ați văzut,
zic eu, pe dragul sufletului meu?”
Cântarea Cântărilor 3. 2,3
Tralala avea 15 ani când și-a pus-o prima dată. N-a fost pasiune
adevărată. Doar distracție. Freca menta la Greci cu ceilalți puști
din cartier. Nu făceau nimic. Stăteau și trăncăneau. Ascultau la
tonomat. Beau cafea. Sudau țigări. Toate-s o plictiseală de moarte.
Ea a zis da. În parc. 3 sau 4 cupluri își găseau peticul lor de
iarbă și copacul. De fapt, nu a zis da. N-a zis nimic. Tony sau
Winnie sau cine o fi fost și-a văzut de treabă. S-au întâlnit apoi
toți la ieșire. Rânjeau unii la alții. Tipii se credeau tari.
Fetele mergeau înainte și vorbeau despre asta. Chicoteau și făceau
aluzii. Tralala a dat din umeri. Ți-o pui și gata. Ce atâta
vorbărie de căcat? Mergea des în parc. Întotdeauna ea alegea.
Celelalte fete erau la fel de pline de dorință, dar se jucau. Le
plăcea să ațâțe. Și să chicotească. Tralala nu se prostea. Nimănui
nu-i place ațâțătoarele de pule. Ți-o pui sau nu. Asta e tot. Și
avea țâțe mari. Arăta ca o femeie. Nu ca vreo copilă. O preferau pe
ea. Și chiar înainte ca prima vară să se termine a început să se
joace. Acum e alta, gândea. Nu-i tachina pe tipi. N-avea sens. Nici
nu cerea bani. Niște fete i-au făcut mizerii dar ea le-a ars. Dacă
unei fete îi plăcea un tip sau îl voia din vreun motiv anume
Tralala se băga. Să se amuze. Fetele o urau. Și ce. Cine are nevioe
de ele. Băieții aveau tot ce-i trebuia. Mai ales când o luau pe
ulei. Sau dădeau vreo lovitură. Întotdeauna scotea ceva din asta. O
duceau al filme. Îi cumpărau țigări. Mergeau la Pizzeria pentru o
felie. Băuturile nu se mai terminau. Toată lumea avea bani în
timpul războiului. Cheiurile erau pline de marinari beți. Și
bineânțeles baza era plină de infanteriști. Și ei erau buni măcar
pentru câțiva creițari. Uneori mai mult. Și Tralala avea mereu
partea ei. Fără șmecherii. Totul foarte simplu. Băieții aveau parte
de-o distracție și ea de câțiva dolari. Dacă nu aveau un loc unde
să se ducă pivnița clădirii Wolf era acolo. Kilometri întregi de
pivniță. Cineva și-o punea și ceilalți se jucau cu gagica. Uneori
ore întregi. Dar primea ce voia. Tot ce trebuia să facă era să se
pună. Era distracție. Uneori. Și dacă nu, ce? N-avea nici o
importanță. Stai pe spate. Sau apleacă-te peste cutia de gunoi. Mai
bine decât să lucrezi. Și de distracție. Măcar pentru o vreme. Dar
timpul întotdeauna trece. Au îmbătrânit. Nu erau mulțumite cu cei
câțiva dolari pe care îi scoteau de la bețivi. De ce să aștepți
bețivu să dea ochii peste cap. După ce și-au tocat aproape toată
averea. Căzuți pe drumul înapoi spre Bază. În fiecare seară duzini
de soldați pleacă de la Willies, un bar peste drum de Greci. Îi
agățau în drumul lor înapoi spre Bază sau docuri. De obicei îi lăsa
pe soldați să treacă. Erau pârliți. Dar marinarii de obicei erau
plin de bani. Dacă erau prea mari sau prea treji îi plezneau peste
cap cu o cărămidă. Dacă păreau o pradă ușoară unul îl ținea și
celălalt/ceilalți îl uscau. De câteva ori i-au făcut pe unii pe
maidanul de pe strada 57th. A fost distracție. Era chiar întuneric
după gard. L-au lovit până le-au obosit brațele. Lovituri din greu.
Apoi o plăcintă și o bere. Și Tralala. Era mereu acolo. Pe măsură
ce trecea timpul căpătau o experiență prețioasă. Erau mai
selectivi. Și mai puternici. Nu mai aveau nevoie de cărămizi.
Făceau ture prin baruri și puneau ochii pe unul cu mălai. Când
ieșea îl uscau. Uneori Tralala îl aranja pentru ei. Îl ducea
printr-un pasaj. Uneori prin locul viran. Mergea la fix. Toți aveau
haine noi. Tralala era îmbrăcată bine. Purta un flanel curat la
fiecare câteva zile. Nu aveau nici un fel de probleme. Se lipeau de
marinari. Veneau și plecau așa că ce importanță avea. Cui dracu îi
păsa. În orice caz aveau mai mult decât le trebuia. Și ce mai
contează câteva lovituri. Ar fi putut fi omorâți așa că de ce să-și
bată capul. Nu se apropiau de soldați. De obicei. Îi ducea capul și
nimeni nu-i deranja. Dar Tralala voia mai mult decât mica ei parte
pe care o primea. A fost momentul în care și-a aranjat ceva pentru
ea. Decât să și-o pună cu câțiva tipi pentru câțiva dolari s-a
gândit că e mai bine să și-o pună doar cu unul și să umfle tot.
Toți bețivii erau cu ochii pe ea. Și se chiorau la țâțele ei. O să
meargă uns. Asigură-te că alegi unul care mai stă pe picioare. Nu
vreun sărman cu câțiva dolărei nenorociți. În nici un caz un astfel
de căcat. Aștepta, singură, la Greci. A intrat un soldat și a
comandat o cafea și un hamburger. A întrebat-o dacă nu vrea ceva.
De ce nu. El i-a zâmbit. A tras o bancnotă dintr-un sul gros și a
scăpat-o pe tejghea. Ea și-a împins pieptul în față. El i-a zis
despre tresele lui. Și despre medalii. Steaua de Bronz. A fost pe
mări doi ani. Se duce acasă. El a vorbit și s-a umplut de bale și
ea a zâmbit. Ea spera să nu fie toate de un dolar. Voia să-l scoată
afară înainte să apară altcineva. S-au suit într-un taxi și au mers
la un hotel în centru. El a cumpărat o sticlă de whisky și s-au
așezat pe băut și el a vorbit. Ea îi tot umplea paharul. El vorbea
într-una. Despre război. Despre cum a fost împușcat. Despre casă.
Despre ce avea de gând să facă. Despre lunile petrecute în spital
și despre toate operațiile. Ea îi turna într-una dar el se ținea
tare. Nemernicul. El a zis că ar vrea să stea pe lângă ea o vreme.
Să vorbească cu ea și să bea câteva păhărele. Ea aștepta. Îl înjura
pe el și pe nenorocita de maică-sa. Și cui dracu îi pasă de
piciorul tău ciuruit. Era acolo de o oră. Dacă i-ar trage-o poate
că i-ar putea lua banii din buzunar. Dar el doar vorbea. S-o ia
dracu de treabă. L-a lovit în cap cu sticla. I-a golit buzunarele
și a ieșit. I-a scos banii din portofel și a aruncat portofelul.
I-a numărat în metrou. Cinzeci de dolari. Nu e rău. N-a mai avut
atâția laolaltă până acum. Totuși ar fi trebuit să iau mai mulți.
După ce-am ascultat toate căcaturile alea. Mda. Nemernicul
dracului. Ar fi trebuit să-i mai trag una. 50 de dolari păduchioși
și el turuia ca o moară stricată sau ceva. A scos 10 și restul l-a
dosit și s-a grăbit înapoi spre Greci. Tony și Al erau acolo și au
întrebat-o unde a fost. Alex a zis că a întins-o cu un soldat beat
acum câteva ore. Mda. Un nenorocit. Credeam că e plin de marafeți.
I-ai pus-o? Mda. Cât? 10 dolari. El mă tot vrăjea despre cât de
mult are și tot ce-am scos au fost 10 dolari păduchioși. Mda? Să-i
vedem. Ea le-a arătat banii. Ești sigură că asta e tot ce ai? Vrei
să mă cauți? Crezi că mi i-am vârât în cur sau ce? O să ne uităm
mai târziu. Mda. Dar tu? Ai pus-o? Am scos câțiva. Dar nu-ți bate
tu capu. Ai destul. Ea n-a zis nimic și a dat din umeri. Ea a
zâmbit și s-a oferit să le facă cinste cu o cafea. Atât? Mnezeule.
Ce adunătură de lipitori. OK. Hei Alex… Erau încă la tejghea când a
intrat soldatul. Ținea o batistă însângerată la cap și sângele i se
uscase pe încheietură și pe obraz. A apucat-o pe Tralala de mână și
a tras-o de pe scaun. Dă-mi purtofelul putoarea dracului. Ea l-a
scuipat în față și i-a zis să se ducă în pizda mă-sii. Al și Tony
au dat cu el de-un perete și l-au întrebat cine se crede. Ascultă,
nu vă cunosc nu mă cunoașteți. Nu vreau să mă bat cu voi băieți.
Tot ce vreau e portofelul meu cu cartea mea de identitate ca să pot
intra înapoi în Bază. Puteți păstra banii ăia nenorociți. Nu-mi
pasă. Tralala i-a țipat în față că e un nenorocit bun de nimica și
a început să-i tragă șuturi, de teamă că ar putea spune cât i-a
umflat. Ești erou pulii. Du-te și amanetează-ți din nenorocitele
alea de medalii dacă-ți trebe bani așa tare. L-a scuipat iar în
față, fără să-i mai fie teamă că ar putea spune ceva, ci scoasă din
minți. Al dracului de scoasă din minți. 50 de dolari păduchioși și
scâncea după ei. I-a tras un șut în boașe. El a apucat-o iar. I-au
dat lacrimile și s-a încovrigat gâfâind de durerea loviturii. Dacă
nu am permisul nu pot să intru în Bază. Trebuie să mă întorc. Mâine
zbor acasă. N-am mai fost acasă de trei ani. Am fost împușcat. Te
rog, te rog. Doar portofelul. E tot ce vreau. Doar cartea de
identitate. Te rog Te rog!!! Lacrimile îi brăzdau sângele uscat și
Tony și Al îl țineau și Tralala se bâțâia în fața lui scuipând,
înjurând, dând din picioare. Alex a răcnit să se oprească și să se
ducă afară. Nu vreau necazuri aici. Tony l-a apucat pe după gât și
Al i-a îndesat batista însângerată în gură și l-au târât afară în
pasajul întunecat. Încă plângea și îi implora să să-i dea permisul
și încerca să le spună că vrea să plece acasă când Tony i-a ridicat
capul de păr și Al l-a pocnit de câteva ori în stomac și apoi în
față; dar s-au oprit curând, nu de teamă că ar putea apărea
poliția, ci pentru că știau că nu mai are bani și obosiseră să-l
lovească pe marinar, așa că l-au lăsat și el a căzut la pământ pe
spate. Înainte să plece, Tralala l-a călcat pe față până când
amândoi ochii i s-au umplut de sânge și i-a rupt nasul și i-a tras
șuturi în boașe. Căcat nenorocit, apoi au plecat și s-au dus încet
pe 4th Avenue și au luat un metrou spre manhattan. ca să se asigure
că nu le-a luat cineva urma. În două zile o să-l îmbarce și cui o
să-i mai pese. Doar un alt soldat de căcat. Și în orice caz o
merita. Au mâncat într-o cafenea și s-au dus la un cinematorgaf de
noapte. A doua zis și-au luat o cameră într-un hotel din partea de
est și au stat în manhattan până în noaptea următoare. Când s-au
întors la Greci Alex le-a zis că niște soldați de la poliția
militară și un detectiv au venit să întrebe de tipii care au bătut
un soldat noaptea trecută. Au zis că era într-o stare proastă. Au
trebuit să-l opereze și și-ar putea pierde un ochi. Nu-i asta
destul de nasol. Cei de la poliția militară au zis că dacă pun mâna
pe ăia care i-au făcut asta îi omoară. Huligani nenorociți. Ce
spune legea. Nimic. Mda. Ne omoară! Căcații. Ar trebui să-i
îmbrobodim cu principii generale. Tralala a râs. Ar trebui să
înaintez plângere pentru viol. Peste o săptămână fac 18 ani. M-a
violat jegosul dracului. Au râs și au comandat cafea și alea.
Fragment din romanul “Ultima ieșire spre Brooklyn” care va apărea la editura Humanitas Fiction, în traducerea lui Adrian Buz.