Alegerile locale vor fi organizate în iunie, iar cele generale în toamnă, după ce Curtea Con­stituțională a dat ieri o decizie de necon­sti­tu­țio­nalitate pentru comasarea alegerilor deci­să de Guvern prin angajarea răspunderii în de­cem­brie trecut – una dintre cele mai contestate acte normative emise de Guvernul Boc.

Curtea a admis sesizarea de neconsti­tu­țio­nalitate depusă de USL, decizie care a scos Gu­vernul din ședința obișnuită și l-a trimis într-o alta în care să analizeze implicațiile hotărârii jude­cătorilor Curții. Aceștia nu au motivat ieri deci­zia, dar implicațiile ei sunt clare. Guvernul va avea de explicat acum de ce nu a abandonat o idee atât de contestată și care s-a dovedit a fi greșită.

În bună măsură, decizia Guvernului lăsase impresia că el urmărește, alături de partidul de guvernământ, PDL, să-și maximizeze șansele în alegeri, lucru care a tensionat până la paroxism relația cu opoziția.

Aceeași opoziție a avut ieri un motiv în plus să ceară demisia Guvernului și instalarea unui Cabinet de tehnocrați care să gestioneze treburile curente și să se ocupe de organizarea alegerilor.

“Guvernul Boc trebuie să demisioneze astăzi, ținând cont că și-a angajat răspunderea pe o lege nedemocratică și declarată ne­constituțională. Este o înfrângere catastrofală pentru Guvernul Boc, care trebuie să plece astăzi”, a comentat liderul PSD, Victor Ponta.

Guvernul a anunțat, prin vocea premie­rului Emil Boc, că va respecta decizia Curții Constituționale în cazul alegerilor. Dar declarația aceasta nu are nicio însemnătate, de vreme ce deciziile Curții sunt executorii, fără posibilitate de a fi contestate.

În ultimele zile, Guvernul și președin­te­le Traian Băsescu au făcut pași înapoi în urma protestelor de stradă. Raed Arafat a fost repus în funcția de subsecretar la Sănătate, legea con­testată a sănătății a fost retrasă, iar minis­trul de externe Teodor Baconschi, care îi jig­ni­se pe protestatari, a fost demis. Decizia Curții Con­stituționale este ultima înfrângere a Guver­nului și cea mai importantă. Emil Boc a sus­ținut că a comasat alegerile pentru a face eco­nomii în criză, dar iată că argumentul său nu a fost reținut de judecătorii constituționaliști.

Subiecte #Boc#comasari