Mereu mi-am imaginat ca Târgul de la Frankfurt este o imensa
hala, un oras din rafturi si carti aliniate ca strazile dintr-un
cartier american, si-am descoperit cu dezamagire ca era un fel de
mall, cu pavilioane separate, cotloane si ascunzisuri care grupau
cartile pe tari si afinitati, ca si in lumea reala.
România avea un stand spatios, intr-o sala cu alte tari
est-europene si asiatice. Deasupra erau italienii, spaniolii si
edituri din America Latina. Un pavilion elegant era nr. 6, cu
edituri predominant franceze. Acolo existau spatii de odihna si
pentru vizitatorii fara treaba, ca mine.
In Pavilionul 8 erau editurile americane. Intrarea era pazita
ca in aeroport. Oricine ajungea la poarta isi arata continutul
bagajelor si promitea ca n-o sa filmeze, n-o sa fotografieze nimic.
Hala arata ca un imens loc de intâlnire pentru vânzatorii rutinati,
caci standurile erau in general mobilate cu mese la care negociau
cu voce stinsa editori ce aveau ceva de dat cu editori care voiau
neaparat sa vânda. Cele mai multe carti erau comerciale sau
didactice.
China a fost invitatul special al târgului. Ea s-a aflat
intr-o aripa izolata, deasupra halei dedicate filmului. Se ajungea
acolo traversând curtea interioara. Era un drum lung, insa spatiul
era generos, aerisit, iar invitata speciala se lauda cu o istorie a
tiparului, cu carti noi si vechi, cu statui, conferinte si 100 de
scriitori.
Prin tot târgul plutea spiritul Hertei Müller. Multe edituri
aveau postere cu portretul ei sau coperte de carti, iar din când in
când i se auzea numele. La Standul României, câte cineva, dornic sa
stie daca nu cumva Herta avea sa vina acolo, se oprea sa-ntrebe.
Traian Danciu a facut senzatie cu un exemplar dintr-o carte a
Hertei Müller, iar din raftul Polirom-ului a disparut fara urma
singurul volum adus la târg (Regele se-nclina si ucide) si
care a constituit pâna joi seara punctul de atractie al standului
românesc.
Iar vineri am aflat ca era exclusa orice intâlnire. Cartrinel
Plesu se intâlnise cu ea si stia precis: Herta trebuia sa-si scrie
discursul pentru Nobel, ceva lung, memorabil si bun de citit peste
secole, asa ca nu se mai punea problema unei vizite de
curtoazie.
Nu ca standul României n-ar fi meritat vizitat: era un spatiu
elegant, cu afise mari ale scriitorilor participanti, cu rafturi si
carti, dar si cu mese de discutii, pe care gaseai cataloage de
prezentare, pliante, semne de carte si calendare cu poze de
scriitori. Chiar si un spatiu de miniconferinte incapuse acolo.
Proiectul a fost conceput de Mihai Pastiea, iar Ministerul Culturii
si-a dat tot concursul, prin Ioan Matei si Ana Andreescu, cei doi
organizatori ai evenimentului. Prin acest loc se intâmplau multe:
pe o plasma, in fata unui miniamfiteatru, rulau filme, cele mai
multe de arhiva, dar si mai noi, despre lumea interbelica, despre
Brâncusi, despre Enescu, despre scriitori.
Cea mai ocupata persoana din stand era Lucian Teodorovici:
statea la o masa si din ora in ora aparea câte un editor strain,
dornic sa cunoasca oferta de fictiune a Editurii Polirom. Catalogul
editurii cuprinde, anul acesta, 18 scriitori, dar nimeni nu avea
timp sa-l studieze. Discutiile se colau pe recomandarile lui
Lucian, pe temele scriitoricesti ori pe interesul prestabilit, caci
toate intâlnirile erau programate cu multa vreme inainte. La
Frankfurt, in primele zile ale târgului, pâna vineri inclusiv,
lumea vine la târg ca sa cumpere si sa vânda. In fiecare stand se
pot vedea oameni care discuta la mese, isi prezinta oferta, isi
lauda marfa. Evident, scriitorii in carne si oase sunt exclusi de
la aceste negocieri. Abia sâmbata si duminica sunt zilele
publicului si cele mai spectaculoase manifestari cu
scriitori.
Multi editori români misunau prin târg. Magdalena Marculescu
si Silviu Dragomir (Editura Trei) licitau pe la cartile tari, in
compania unor editori de la Gallimard. Pe la Editions du Seuil m-am
intâlnit cu Lucia Dos si Adrian Serban (Polirom), eleganti, veseli
si foarte eficienti, ca niste tineri europeni pregatiti sa
negocieze, iar pe Marian Napristoc (de la Ed. Niculescu) l-am prins
in mijlocul unui interviu. Foarte ocupata era si Silvia Colfescu
(Vremea).
Dar, desigur, cel mai mult timp l-am petrecut in compania
scriitorilor. Invitatul special al Ministerului Culturii a fost
Mircea Cartarescu. In afara de o dezbatere cu public, organizata
sâmbata, a dat interviuri zilnic si i-a sustinut pe ceilalti
scriitori veniti acolo, asa incât in timpul lecturii mele, am fost
mai emotionata de faptul ca in public se afla Mircea Cartarescu,
decât de evenimentul in sine. O lectura de succes a avut Robert
Serban, cu multa lume si cu o prezentare frumoasa din partea lui
Traian Pop, editorul lui german. I-am mai vazut pe Filip Florian
(care a avut o dezbatere sambata dimineata), pe Ioana Nicolaie,
Lucian Dan Teodorovici, care si-a lansat (sâmbata) varianta
nemteasca a volumului Atunci i-am ars doua palme. De
asemenea, la manifestarile din standul României au participat
scriitori care traiesc in Germania, printre care Rodica Binder,
Traian Danciu, Dinu Ianculescu, Theodor Vasilache. De fapt s-a
perindat multa lume pe la stand – intelectuali, reprezentanti ai
unor institutii prestigioase, precum Catrinel Plesu, Corina Bernic
(ICR) ori agenti literari, intre care Iulia Dondorici, care m-a
rugat sa-i povestesc doua carti românesti citite in ultima vreme
si-am dat-o gata povestindu-i Cartea soaptelor a lui Varujan
Vosganian si In absenta tatalui de Stelian Turlea.
Vineri seara am citit si eu un fragment din Fantoma din
moara, tradus de Eva Wemme, o tânara nemtoiaca indragostita de
cultura româna, foarte talentata, ea insasi scriitoare, de altfel.
Iar sâmbata m-am intors in tara, ratând evenimentele care au urmat,
plus incheierea târgului.
Cine vine anul viitor cu mine la Frankfurt?