Autoritatea de reglementare financiară din Elveția a cerut băncilor să decidă până luni, 9 decembrie, dacă vor participa la prima etapă a progamului convenit de guvernul de la Berna și Departamentul Justiției de la Washington.
Băncile care aderă la program vor beneficia de înțelegeri prin care SUA se angajează să nu înceapă acțiuni în justiție împotriva instituțiilor de credit dacă acestea transmit informații privind conturile clienților americani suspectați că evită plata taxelor prin transferul averilor în Elveția.
Ministrul elvețian al Finanțelor, Eveline Widmer-Schlumpf, va răspunde luni întrebărilor parlamentarilor, după doi ani și jumătate de negocieri tensionate cu Statele Unite.
Programul este disponibil unui număr de 300 de instituții de servicii financiare care nu au fost până acum implicate în anchete ale guvernului SUA. Băncile elvețiene au fost deja nevoite să cheltuiască milioane de franci, costuri juridice și administrative, pentru a analiza situația clienților americani.
Guvernul elvețian consideră că programul voluntar reprezintă cea mai bună variantă pentru a evita anchete penale împotriva băncilor. Departamentul Justiției din SUA a precizat însă, în luna noiembrie, că ar putea aplica sancțiuni chiar și băncilor care aderă la program, astfel că unele instituții de credit au amânat o decizie finală.
“Toată lumea stă pe gânduri. Toți știu că dacă se ascund vor ajunge să închidă, dar programul nu a fost bine gândit. Este un dictat cam subțire”, comentează pentru Bloomberg un analist financiar elvețian.
Băncile elvețiene au fost afectate semnificativ de campania guvernului american împotriva evaziunii fiscale și practicilor asociate. Peste 38.000 de americani și-au declarat averile și au repatriat banii din conturile din Elveția în ultimii ani.
UBS, cea mai mare bancă elvețiană, a căzut la înțelegere în 2009 cu autoritățile americane, plătind o sancțiune de 780 milioane de dolari pentru a evita un proces îndelungat și costisitor. De asemenea, grupul a transmis guvernului SUA datele a 4.500 de clienți americani.
Banca privată Wegelin & Co. a fost nevoită să se închidă în acest an, după ce a fost pusă sub acuzare în SUA.
Activele deținute de clienți americani aflate în administrare în Elveția au scăzut cu peste 70% din 2009, la 40 miliarde de dolari, potrivit estimărilor Boston Consulting Group. O parte din aceste active sunt deja plasate în vehicule aflate la dispoziția autorităților americane.
“Programul este abia tolerabil. Nivelul de incertitudine este foarte ridicat din cauza complexității și nu reprezintă o soluție definitivă”, a declarat în luna noiembrie președintele Asociației Bancherilor Elvețieni, Patrick Odier.
Guvernul SUA a anunțat că va continua anchetele penale începute împotriva a 14 bănci elvețiene, printre care giganții Credit Suisse și Julius Baer. Restul instituțiilor de credit din Elveția se pot înscrie în programul voluntar pentru a evita viitoare neplăceri.