Amos Oz (născut în 1939) este cel mai important prozator și eseist israelian al momentului. A fost distins cu nenumărate premii naționale și internaționale (inclusiv, în 2004, cu Marele Premiu Ovidius), numele său a apărut insistent în discuție în ultimii ani înaintea acordării Premiului Nobel pentru literatură. Merita să aibă o serie de autor la Editura Humanitas fiction. I-au apărut până acum cinci titluri, pe ultimele două, recent ieșite pe piață, le prezentăm în acest număr al “Ziarului de duminică”.
Cum să lecuiești un fanatic. Eseuri. Traducere din engleză de Dana-Ligia Ilin. Volumul reunește o serie de eseuri și un interviu care tratează probleme foarte actuale: fanatismul religios, conflictele culturale, relația cu celălalt, acceptarea diferenței, nevoia de compromis. “Cred că – spune, de pildă, Oz -, atunci când asistați la o catastrofă – o explozie, să zicem -, există doar trei opțiuni principale. Prima: să o luați la goană cât vă țin picioarele, iar cei care nu pot fugi, n-au decât să ardă. A doua: să-i trimiteți o scrisoare foarte indignată editorului ziarului dumneavoastră, cerând ca vinovații să fie dați afară din serviciu. Sau să organizați o manifestație. A treia: să aduceți o găleată cu apă și să o aruncați peste foc, și, dacă nu aveți găleată, să aduceți un pahar, și, dacă nu aveți pahar, să aduceți o linguriță – tot omul are o linguriță. Da, știu că o linguriță e mică, iar focul e imens, dar suntem milioane de oameni, și fiecare are o linguriță. Ei bine, aș vrea să fondez Ordinul Linguriței. Mi-ar plăcea ca aceia care îmi împărtășesc atitudinea – nu fuga, nu scrisoarea, ci lingurița – să poarte întotdeauna la rever o linguriță, ca să știm că suntem în aceeași mișcare, în aceeași frăție, în același ordin, Ordinul Linguriței. Aceasta este filozofia mea, într-un cuvânt – sau într-o linguriță, cu voia dumneavoastră.”
Odihnă desăvârșită. Roman. Traducere din ebraică și note de Marlena Braester. “Cel mai ciudat și mai complex roman al lui Amos Oz”, scria cronicarul de la “Washington Post Book World”. Iar traducătoarea în românește, Marlena Braester, precizează în textul tipărit pe coperta a patra: “Cunoaștem o generație de tineri care nu mai vor să cucerească pustiul, să-l transforme într-o oază verde, plină de viață, ci să trăiască până la capăt deșertul din ei.” Ca în multe alte romane ale lui Amos Oz, acțiunea se petrece într-un kibbutz, acele comunități aproape socialiste ca organizare ale emigranților israelieni, care, laolaltă, reușeau să domesticească deșertul, să-l transforme în pământ roditor, să dăinuie, transformându-se ei înșiși. Au trecut douăzeci de ani de când Israelul, țara smulsă din ghearele deșertului de vizionarii veniți din toate colțurile Europei la începutul secolului XX, și-a declarat independența. În timp ce Iolek Lifshitz încearcă să-și țină fiii aproape, în kibbutzul Granot, aceștia caută să evadeze cu orice preț. Fiul cel mic, Amos, alege o carieră militară în locul celei de agricultor, iar fiul cel mare, Ionatan, prizonierul unei căsnicii nefericite cu o frumoasă femeie lunatică, ce încearcă zadarnic să aibă un copil, fuge din kibbutz cu gândul de a trece granița, în Iordania, atras de mirajul orașului săpat în stâncă, Petra. Înainte de a pleca își încredințează soția unui imigrant rus nou-venit, Azaria Ghitlin, personaj extrem de pitoresc. Intrarea în scenă a acestuia pare să promită odihna râvnită de toți. Un roman cuceritor, care se impune prin stil încă din primele pagini.